Biserica de la Bălănești (monument istoric) va fi restaurată după mai bine de două decenii

0

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” este un monument istoric aflat pe teritoriul satului Bălănești, comuna Bârgăuani, județul Neamț.

Biserica este ctitoria lui Constantin Rosseti Bălănescu, fiind construită în anul 1768. O însemnare făcută pe o Evanghelie consemnează numele acestuia, ca proprietar al acestei moșii, dar și în calitate de ctitor al acestui lăcaș de închinare. A fost construită din piatră, în formă de navă, cu elemente arhitectonice baroce, combinate cu cele moldovenești. La exterior, un brâu în relief conferă o notă de eleganță edificiului. Icoanele de pe catapeteasmă au fost pictate de Gheorghe Zugravu în 1768. În 1821 a avut loc prima renovare a bisericii, moment în care a fost împodobită cu diverse obiecte de cult de către un nepot al lui Constantin Rosseti Bălănescu. Clădirea bisericii a mai trecut prin două reparații majore în anii 1911 și 1943

După Slujba de Sfințire a Bisericii din Tașca, duminică, IPS Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei a mers în vizită la biserica monument din Bălănești, care a fost lăsată în paragină mai bine de 20 de ani.

Deși proiectul de restaurare a fost inițiat cu foarte mulți ani în urmă, abia în anul 2002 au început lucrările propriu-zise, urmând ca la scurt timp, acestea să fie abandonate. De atunci, biserica a rămas fără pardoseală, fără tâmplărie, iar pereții sunt deja găuriți de trecerea timpului. Anul acesta, în sfârșit se va face un alt proiect și cel mai probabil se va face și licitația pentru firma care să se ocupe mai departe de restaurare.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate