Biroul pentru Imigrări al Judeţului Neamț – Peste 1250 de străini locuiesc în județul nostru, alți 9 au fost expulzați în 2021

0
imagine ilustrativă

În cursul anului 2021, polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al Judeţului Neamț au asigurat managementul șederii în România pentru 1258 de străini și cetățeni UE/SEE/CH. Au fost depistați 18 străini în situații ilegale și emise 9 decizii de returnare. De asemenea, au fost emise 792 de avize de angajare/detașare pentru lucrători permanenţi/detașați şi au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 68.000 de lei.

Activitatea polițiștilor Biroului pentru Imigrări al județului Neamţ s-a desfășurat, pe parcursul anului 2021, în conformitate cu atribuțiile conferite de legislația în vigoare pe linie de migrație și luând în considerare dispozițiile legale, recomandările și măsurile emise de prevenire și limitare a răspândirii infectării cu coronavirus (COVID-19).

Astfel, în ceea ce privește șederea/rezidența pe teritoriul României, în anul 2021, polițiștii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări Neamț au asigurat managementul șederii, pe raza județului, pentru 1258 de persoane, dintre care 771 de străini din state terțe, și 487 de cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH.

Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt: conexe dreptului la unitatea familiei (reîntregirea familiei, membrii de familie ai cetăţenilor români, UE sau SEE), educaţie, angajare în muncă sau stabilire permanentă pe teritoriul ţării noastre.

Astfel, în ceea ce priveşte admisia în România, în perioada de referinţă au fost primite 24 de invitații depuse pentru străini din state cu potențial migrator, dintre care una a fost respinsa.

De asemenea, a fost aprobată prelungirea dreptului de ședere și au fost emise 546 de permise pentru ședere temporară și pe termen lung. Au fost eliberate 108 certificate de înregistrare și cărți de rezidență permanentă.

În aceeaşi perioadă, au fost înregistrate 909 cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, fiind emise 792 de avize de angajare/detașare pentru lucrători permanenţi/detașați.

Pe linia combaterii șederii ilegale, în perioada de referință, au fost organizate 82 de verificări, controale și acțiuni cu forțe proprii și în cooperare cu instituțiile cu atribuții în domeniu, în urma cărora au fost depistați 18 străini în situații ilegale.

Pentru străinii aflaţi în situaţii ilegale care nu mai întruneau condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea sau prelungirea dreptului de şedere, au fost emise 9 decizii de returnare de pe teritoriul României, dintre acestea 5 persoane au fost îndepărtate sub escortă până la frontiera de stat, iar celelalte 2 au fost luate în custodie şi cazate la Centrul Otopeni.

De asemenea, a fost revocat dreptul de ședere temporară pentru 7 străini, care nu mai îndeplineau condițiile pentru care s-a acordat dreptul de ședere, prevăzute în OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, poliţiştii de imigrări au aplicat 33 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 68.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare și OG 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare.

Controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate rămân acțiunile noastre prioritare, măsuri care contribuie la creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.

BIROUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI NEAMȚ

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate