Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu”, donaţie de carte din partea familiei regretatului poet nemţean Iordache Olteanu

1

Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” a primit, de curând, o nouă donaţie de carte, din partea familiei regretatului poet nemţean Iordache Olteanu.

Cele aproximativ 1.000 de volume, din domeniul literaturii, vor ajunge la cititorii nemţeni prin grija Bibliotecii Judeţene, care va distribui, în teritoriu, generoasa donaţie.

Adrian Alui Gheorghe, director al Bibliotecii Judeţene „G. T. Kirileanu” Neamţ: „Iordache Olteanu, poet discret, a fost un pasionat al lecturii, a adunat carte pentru sine şi pentru cei din jur. A fost o vreme, înainte de 1989 mai ales, cînd constituirea unei biblioteci personale era o aventură, e greu să înţeleagă pentru cineva din ziua de azi că românul statea la coadă la cărţi, că era limitat numărul de exemplare pe care puteai să îl cumperi. O Istorie a literaturii române de George Calinescu, de exemplu, vreun roman de Marin Preda, de Augustin Buzura, cărţi de poezie de Nichita Stanescu sau chiar de Adrian Păunescu erau considerate investiţii în bugetul unei familii. Apreciem gestul familiei lui Iordache Olteanu, cărţile din donaţie, vor ajunge la cititori din judeţ în campania pe care o ducem, de împrospătare a fondului de carte”.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Gheorghiu Daniela spune

    Am si eu niste carti de donat. Daca se poate trimiteti-mi email.multumesc

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate