Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“: ateliere creative pentru copii

0

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț derulează în cadrul Secției de Carte pentru Copii & Ludotecă „Ion Creangă“ ateliere creative pentru copii cu vârsta cuprinsă între 6-12 ani.

Întâlnirile se vor desfășura în zilele de miercuri, o dată la două săptămâni, începând cu 5 februarie 2020, între orele 14.00 și 15.00. Înscrierile se fac la Secția de Carte pentru Copii & Ludotecă „Ion Creangă“, în limita a 12 locuri. Taxa de participare (4 lei pentru un atelier) acoperă materialele consumabile utilizate.

Vom picta, vom prelucra lutul, vom confecționa mărțișoare, felicitări, vom face decorațiuni prin tehnica șervețelului, figurine din fetru sau din plastilină, flori din hârtie creponată și vom folosi tehnici precum quilling sau origami“, precizează Andrada Florescu, bibliotecar în cadrul Secției de Carte pentru Copii & Ludotecă „Ion Creangă“.

Ludoteca, formă alternativă de educare a copiilor care recurg la serviciile Secției de Carte pentru Copii, le oferă acestora posibilitatea participării la un program diversificat de activități de educare prin joc, comunicare și socializare. În acest fel,  copilul devine actorul principal al activităților organizate în colaborare cu adulții – bibliotecari specializați, parteneri educaționali, psihologi, pedagogi, profesori, părinți, voluntari –, în scopul dezvoltării personalității copiilor.

Acest proiect își propune dezvoltarea personalității copiilor prin activități de creație și cunoaștere. Se va pune accent pe cultivarea creativității și dezvoltarea unor abilități, deprinderi de lucru în grup, pe diverse arii de interes: comunicare, arta modelării hârtiei și lutului sau desen artistic.

  • informații furnizate de Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate