Biblioteca de Vacanță la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț

0

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ organizează, pe parcursul lunilor iulie și august,  Biblioteca de Vacanță, în cadrul Secției de carte pentru copii & Ludotecă „Ion Creangă“.

Vor fi alcătuite 9 grupe, de câte maximum 15 copii, astfel:

Grupa mică, copii cu vârste cuprinse între 6-9 ani

11-14 iulie

25-28 iulie

8-11 august

22-25 august

Grupa mare, copii cu vârste cuprinse între 10-14 ani

4-7 iulie

18-21 iulie

1-4 august

16-19 august

29 august-1 septembrie

Activitățile dedicate copiilor se vor desfășura de luni până joi, între orele 11.00 – 14.00.

Înscrierile se fac la Secția de Carte pentru copii & Ludotecă „Ion Creangă“ sau pe adresa de e-mail: [email protected]. Taxa de participare este de 28 lei pentru un copil, sumă din care vor fi achiziționate materialele necesare desfășurării atelierelor aflate în programul fiecărei grupe.

Paleta de activități este una diversă și cuprinde ateliere de educare prin joc, creație, socializare și comunicare. Proiectul Biblioteca de Vacanță își propune stimularea interesului pentru lectură și construirea unei relații trainice între copii și cărți, cu beneficii în cultivarea expresivității în comunicare, a imaginației, valorificarea potențialului creativ, dezvoltarea spiritului de observație, stimularea inițiativei, formarea deprinderilor de lucru și dezvoltarea atenției, însușirea cu ușurință și în mod plăcut a informațiilor, dezvoltarea spiritului de lucru în echipă, solidaritate și fairplay, asumarea unor responsabilități, utilizarea timpului liber în mod organizat și într-un mediu de formare adecvat particularităților de vârstă ale copiilor, dezvoltarea interesului copiilor/tinerilor pentru serviciile de bibliotecă prin activități de documentare, informare, formativ-educative și recreative.

Pentru fiecare serie de copii se vor organiza ateliere creative, ateliere de lectură, sesiuni de experimente și incursiuni în istorie, precum și în lumea animalelor. Sugestive pentru a ilustra varietatea tematică a activităților pregătite pentru copii sunt atelierele Povestea mea (atelier de scriere creativă), Viața în ocean (atelier de creație și modelaj), Fascinating Facts (atelier de cultură generală în limba engleză), Cărticica (atelier de creație), Atelierul de matematică distractivă, Prietenie… pe o… sfoară (atelier de dezvoltare personală), Atelierul spiridușului (atelier creativ), Atelierul de lectură, Atelierul de cultură generală, Atelierul Geografia distractivă, Atelierul de cunoașterea mediului înconjurător, Atelierul de confecționat bijuterii și jocuri, Atelierul de jocuri logico-educative și de cunoaștere. O serie de surprize care îi așteaptă pe cei mici urmează a fi descoperite, de cei dornici, pe parcursul celor două luni de vacanță.  

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate