Bătrână de 78 de ani, victima unui minor de 16 ani
În dimineaţa de 2 septembrie, în jurul orei 08.00, la Postul de Poliţie Dragomiresti s-a prezentat o femeie, de 78 ani, din comună, care a reclamat faptul ca a fost victima infracţiunii de viol. Din primele verificări, poliţistii au stabilit că în noaptea de 01/02 septembrie a.c., în jurul orei 03.00, minorul H. M., de 16 ani, din comuna Dobreni, judeţul Neamţ, a pătruns, fără drept, în locuinţa bătrânei, acoperindu-si faţa cu gluga de la hanoracul cu care era îmbrăcat, si, sub ameninţarea cu un cuţit pe care îl avea asupra sa, a întreţinut raport sexual normal împotriva voinţei femeii. Înainte de a părăsi locuinţa, ameninţând-o în continuare cu cuţitul, a deposedat-o pe bătrână de suma de 200 lei, bani care, ulterior, în timpul cercetărilor, au fost recuperaţi si restituiţi părţii vătămate. În cauză, poliţistii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de viol, violare de domiciliu si tâlhărie, minorul fiind reţinut pe bază de ordonanţa si prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a dispus arestarea preventivă a minorului pentru 19 zile.
I.P.



