Bătrân, singur și înfometat, doarme pe străzile din Piatra-Neamț

Aseară, un bătrân înfometat dorea sa cumpere ceva de mâncare de la un nonstop dar nu avea decât 6 lei si ar fi avut nevoie de cel puțin 10 lei pentru a cumpăra cava. Desigur că am plătit mâncarea omului dar nu asta este important.
Important este să conștientizăm că pe lângă blocurile și casele noastre sunt oameni care poate din vina lor, poate din vina sorții sau din diverse motive au ajuns să trăiască dincolo de orice demnitate umană posibilă.
Am întâlnit acest bătrân care se vedea din felul în care vorbea și după cum era îmbrăcat că nu a fost dintotdeauna un om al străzii. Mai mult de atât, modul și cuvintele cu care a mulțumit acest om că i-am luat fără să ceară el nimic ceva de mâncare de neînsemnata sumă de 10 lei mi-a întărit convingerea că face parte din acei oameni care pot fi ajutați doar că nu au de cine. Din păcate Direcția de Asistență Socială de la Piatra-Neamț nu prea avea capacitatea de a face față nici înainte la astfel de cazuri, iar acum nici atât. Ce pretenții să avem la DAS Piatra-Neamț să se ocupe punctual de cazuri și să facă reintegrare socială când această instituție cu oameni angajați din banii noștri a devenit un fel de grădiniță de partid unde sunt aduse, cel mai probabil pe pile sau la ordin politic, tot felul de forme de viață care teoretic se ocupă de asistență socială dar practic de orice altceva pe salarii grase.
Este mare păcat de ce se întâmplă cu unii oameni ai străzii care pot fi salvați. E adevărat că o parte dintre ei sunt cazuri imposibil de reintegrat dar sunt si oameni loviți de soartă, lăsați să moară flămânzi pe străzile din Piatra-Neamț.
E greu pentru funcționarii de la primărie sau pentru cei din conducerea primăriei, sau pentru consilierii locali să trăiască experiența în care un om bătrân și înfometat le mulțumește pentru o amărâtă de mâncare de 10 lei de parcă ar mulțumi că a fost salvat de la moarte și mai si plânge când mulțumește. E greu pentru că ei, cei care ar trebui să se ocupe de destinele acestor oameni, nu ajung să interacționeze cu ei pentru că trăiesc în lumi paralele. Ei, cei cu atribuții si salarii frumoase merg cu mașinile și nu au unde să vadă săracii oropsiți ai sorții. Ei, cei care trebuie să facă asistența socială merg la magazine mari unde de asemenea acești amărâți nu au acces iar din spatele unui birou, de la volanul mașinii sau din spatele coșului plin de cumpărături de la supermarket nu poți vedea aceste tragedii.

În încheiere dorim să transmitem ceva consilierilor locali de la toate partidele și conducerii primăriei: Suntem aproape siguri că nu vă va mișca acest articol pentru că voi trăiți în luxul vostru departe de tragediile acestor oameni. De asta vă dorim din tot sufletul să ajungeți să vedeți cu ochii voștri un om care mulțumește pentru mâncare și plânge când mulțumește, și să purtați cu voi toată viața această imagine știind că puteați face ceva pentru acești oameni dar nu ați făcut.

Iosub Robert