Bătrân, singur și înfometat, doarme pe străzile din Piatra-Neamț

5

Aseară, un bătrân înfometat dorea sa cumpere ceva de mâncare de la un nonstop dar nu avea decât 6 lei si ar fi avut nevoie de cel puțin 10 lei pentru a cumpăra cava. Desigur că am plătit mâncarea omului dar nu asta este important.
Important este să conștientizăm că pe lângă blocurile și casele noastre sunt oameni care poate din vina lor, poate din vina sorții sau din diverse motive au ajuns să trăiască dincolo de orice demnitate umană posibilă.
Am întâlnit acest bătrân care se vedea din felul în care vorbea și după cum era îmbrăcat că nu a fost dintotdeauna un om al străzii. Mai mult de atât, modul și cuvintele cu care a mulțumit acest om că i-am luat fără să ceară el nimic ceva de mâncare de neînsemnata sumă de 10 lei mi-a întărit convingerea că face parte din acei oameni care pot fi ajutați doar că nu au de cine. Din păcate Direcția de Asistență Socială de la Piatra-Neamț nu prea avea capacitatea de a face față nici înainte la astfel de cazuri, iar acum nici atât. Ce pretenții să avem la DAS Piatra-Neamț să se ocupe punctual de cazuri și să facă reintegrare socială când această instituție cu oameni angajați din banii noștri a devenit un fel de grădiniță de partid unde sunt aduse, cel mai probabil pe pile sau la ordin politic, tot felul de forme de viață care teoretic se ocupă de asistență socială dar practic de orice altceva pe salarii grase.
Este mare păcat de ce se întâmplă cu unii oameni ai străzii care pot fi salvați. E adevărat că o parte dintre ei sunt cazuri imposibil de reintegrat dar sunt si oameni loviți de soartă, lăsați să moară flămânzi pe străzile din Piatra-Neamț.
E greu pentru funcționarii de la primărie sau pentru cei din conducerea primăriei, sau pentru consilierii locali să trăiască experiența în care un om bătrân și înfometat le mulțumește pentru o amărâtă de mâncare de 10 lei de parcă ar mulțumi că a fost salvat de la moarte și mai si plânge când mulțumește. E greu pentru că ei, cei care ar trebui să se ocupe de destinele acestor oameni, nu ajung să interacționeze cu ei pentru că trăiesc în lumi paralele. Ei, cei cu atribuții si salarii frumoase merg cu mașinile și nu au unde să vadă săracii oropsiți ai sorții. Ei, cei care trebuie să facă asistența socială merg la magazine mari unde de asemenea acești amărâți nu au acces iar din spatele unui birou, de la volanul mașinii sau din spatele coșului plin de cumpărături de la supermarket nu poți vedea aceste tragedii.

În încheiere dorim să transmitem ceva consilierilor locali de la toate partidele și conducerii primăriei: Suntem aproape siguri că nu vă va mișca acest articol pentru că voi trăiți în luxul vostru departe de tragediile acestor oameni. De asta vă dorim din tot sufletul să ajungeți să vedeți cu ochii voștri un om care mulțumește pentru mâncare și plânge când mulțumește, și să purtați cu voi toată viața această imagine știind că puteați face ceva pentru acești oameni dar nu ați făcut.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
5 Comentarii
  1. un amarat... spune

    Ce sa ceri de la cei care ar trebui sa se ocupe cu asistenta sociala? sunt numiti ..ori politic …sau …pe pile…habar n.au…ii doare in cur de sarmanii care ar trebui sa fie ajutati. daca isi iau ei banii…unii pe nemeritate…atunci totul e ok.

    1. Florin spune

      Ce nu pot înțelege cum de mai au curajul bugetarii sa facă greva ptr măriri de salarii când munca lor nu se regaseste în rezolvarea problemelor cu care se confrunta cetățenii. În cazul de fata cu acest bătrân care presupun ca la viata lui a contribuit la sistemul de sănătate. Unii cu salarii nemeritate și unii care mor de foame umiliți de stat.

  2. Claudia spune

    Trist, foarte trist…poate fi bunicul oricăruia dintre noi…bine ca autoritățile au sărit ca arse punând la dispoziție camere in internatele liceelor și mese calde celor din Ucraina!
    Dar pentru ai noștri, nimeni nu ridica o mâna !
    Dar, da, aici nu s ar mai poza și n ar mai apărea pe rețele de socializare…

    1. Florin spune

      Din păcate asa este. Cred ca se dorește plecarea romanilor din tara. Același lucru se întâmplă și cu indienii veniți la munca la noi, primesc 4000 lei salariu iar un roman salariul minim pe economie, undeva la 1850 lei. Nu pot sa înțeleg.

  3. Catalina spune

    …. dar avem sute sau mii ( ? ) de asistati sociali falsi / „”persoane cu dizabilitati inchipuite” (sa fiu politicoasa si sa nu folosesc un cuvant urat) care tot pe la directii au trecut sa isi ia viza pe dosar.
    Ei cum obtin ajutoare, bani, pachetele ? Atat de la Stat cat si de la felurite ONG -uri … pe astia de ce ii tinem in brate, sa se poata inmulti, sa avem mai multi de tinut in brate … Aceeasi discutie, dar alte interese.
    De ce vedem pe retele de socializare poze cu cat de „bine facem comunitatii”, dar nu vedem o fapta buna REALA?
    Stiti cam cate „fapte bune” ajung la cosurile de gunoi? Dar raman pozele, descrierele lacrimogene si like-urile, inimioarele etc. … acolo unde nu e nevoie.
    Cat despre cei cu „luxul” realitatea descrisa in articol nu le apartine… sa ajunga sa vada nu e suficient. Am impresia ca sunt imuni. Daca au nevoie de urmaritori, ocazional, mai fac si ascestia din urma o postare, o istorioara. Pokemonii distribuie… Same s***, different story
    O experienta asemanatoare am avut-o si noi. O batranica intr -o situatie asemanatoare nu doar ca ne-a multumit cu lacrimi in ochi, dar a vrut sa ne sarute mainile pentru un pachetel si 10 lei…. nu doar ca te marcheaza dar o asemnea intalnire te urmareste o perioada buna de timp…si ajungi cumva sa ii cauti, sa mergi in aceleasi locuri poate ii reintalnesti sa le mai ostoiesti foamea pentru o zi.
    Si asta nu e suficient.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate