Bătaie și scandal monstru în NEAMȚ – 7 persoane au ajuns la spital

0
Foto caracter ilustrativ

În data de 26 iunie a avut loc un scandal de proporții în comuna Bodești, fiind necesară intervenția autorităților (articolul aici).

5 persoane au fost introduse de polițiști în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, după ce s-ar fi agresat fizic reciproc, tulburând astfel ordinea și liniștea publică.

La data de 26 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gârcina au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Bodești a izbucnit un conflict în care sunt implicate mai multe persoane. 

Ca reacție imediată, la fața locului s-au deplasat polițiștii, fiind solicitat și sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care au aplanat cu operativitate altercația izbucnită.

Din cercetări a reieșit faptul că, în urma unui litigiu privind o suprafață de teren, 8 persoane cu vârste cuprinse între 19 și 51 de ani, din localitatea Bodești, s-ar fi agresat fizic reciproc. În urma conflictului, 7 persoane au suferit leziuni, fapt pentru care au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

În urma documentării activității infracționale, polițiștii au dispus măsura reținerii față de 5 dintre persoanele implicate, sub aspectul comiterii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și încăierare.

La data de 27 iunie a.c., cei în cauză au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, care a dispus plasarea acestora sub control judiciar pentru 60 de zile.

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate