Bătaie filmată în urma unei neînțelegeri în trafic la Piatra-Neamț

0

Un conflict spontan în trafic soldat cu acte de violență fizică și verbală a avut loc ieri, 5 martie, în centrul municipiului Piatra-Neamț. Un șofer a încercat să își facă singur dreptate pe fondul unei situații în trafic în care a fost implicat alt șofer, așa că a decis să îi facă „o corecție” fizică.

Am primit o filmare cu evenimentul nefericit de la o sursă care ne-a declarat că șoferul lovit ar fi plecat mai greu de la un semafor: „A fost urmărit prin oraș și când a oprit s-a întâmplat evenimentul din filmare.”, a mai precizat sursa.

Între timp, victima a depus plângere la poliție și, pe acest fond, am identificat și agresorul care spune că regretă evenimentul. Acesta ne-a declarat următoarele:

Mă aflam în trafic și la un semafor, mașina din fața mea nu mai pleca deși se făcuse verde. Am dat un claxson iar șoferul din mașina din fața mea a început să mă înjure foarte urât după care a plecat. Am plecat și eu și, imediat, același șofer din fața mea a pus frână brusc. Era să fac accident. Cu greu am evitat să nu fac accident.

În acel moment, mi-am pierdut cumpătul și am avut o altercație cu respectivul șofer care părea a fi drogat și i-am dat o palmă. Regret gestul pe care l-am făcut. Ar fi fost mai bine să chem poliția. Nu am scuze pentru ce am făcut, dar atunci, pe moment, m-am gândit că în locul meu ar fi putut fi o femeie, un bătrân sau altă persoana care ar fi făcut accident din cauza acelui individ.

L-am perceput ca un pericol pentru toți care erau în trafic și nu mi-am putut stăpâni nervii. Îmi pare rău.”

Potrivit IPJ Neamț, în această cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate