Bătaie de joc la adresa persoanelor cu handicap din Neamț

2

handicapAm avut neplăcerea de a merge cu o persoană care a fost încadrată în grad de handicap recent ca să își facă actele necesare. Deci, pentru început, o întrebare pentru autoritățile care se ocupă de problemele persoanelor cu handicap: Băi, nesimțiților, vouă nu vă este rușine când vă duceți să vă ridicați salariile ?

Persoana grav bolnavă, cu probleme serioase de deplasare, a trebuit să meargă mai întâi la primărie, dupa care de la asistența socială să vină cineva să facă ancheta. Apoi, persoana care nu se poate deplasa decât câțiva metri fără ajutor a trebuit să meargă la primărie să ia dosarul cu care să se ducă la DGASPC Neamț de unde a fost trimisă să mai ia o hârtie de la Spitalul Județean, hartie cu care a revenit la DGASPC Neamț, de unde a fost trimisă acasa, urmând să fie anunțată când se termină evaluarea și se trece la etapa de încadrare efectivă în handicap.

Deci, instituțiile care se ocupă de asistența socială la Neamț pun un om care nu se poate deplasa să facă zeci de kilometri prin oraș, să facă acte și să se deplaseze între instituții, ca să nu mai vorbim de cozile la care trebuie să stea probabil în genunchi dacă picioarele nu îl ajută.

Știm deja și poziția celor care stau pe la birouri și fac astfel de dosare. ”Așa e legislația. Noi nu putem face nimic.”. Ba se poate. Funcționarul care vede o problemă de acest gen face un referat șefului care este oricum numit politic sau a dat mită unui politician ca să ocupe postul, iar șeful de instituție face o altă hârtie către politicianul căruia este arondat ca acesta să meargă cu inițiativa până în Parlament și să îndrepte legea sau să facă alta corectă. Așa funcționeaza un sistem normal la cap.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Ioana spune

    Din pacate, in Romania, nici nu exista vorba de respect fata de persoanele cu dizabilitati. Familiile copiilor cu dizabilitati permanente si ireversibile trebuie sa actualizeze anual acest certificat de incadrare in grad, desi s-a promis de ani de zile ca se va acorda certificat permanent, asa cum este si normal. Dar umilinta la care e supus atat copilul, cat si familia, nu impresioneaza pe nimeni, din pacate, si institutiile care ar trebui sa apere drepturile acestor persoane sunt practic inexistente. In plus, de 10 ani de zile, nu a existat nicio propunere legislativa de modificare a termenului de „persoana cu handicap” in „persoana cu dizabilitati sau nevoi speciale”, asa cum impune legislatia europeana. Cred ca motivul este lesne de inteles: nimanui nu ii pasa.

  2. konrad spune

    Dragilor ca re cititi: Greu e sa indrepti greseli,sau sa rezolvi azi printre firele politicii !!!!Sa ne fereasca D-zeu a deveni suferinzi;Nimeni nu sare in ajutor,ba mai mult te lasa sa dispari.
    Cica asta e „Cursa omului: Pana aici!!!”
    -Din nepricepere sau rea credinta fie si juridica-emotionala cum pare a arata cate unu are conceptia proasta :”Lasa ca trebuie sa mai moara!!!”.
    As raspunde: „Mai idiotule dar tu care buchisesti carti,n-ai copii,doar existi ca sa te distrezi si numai sa mananci,de ce gandesti ca necuratu???”

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate