Barnea Maria Bianca și Dragomir Teona Denisia, eleve la Colegiul Național „Gheorghe Asachi”, printre câștigătorii concursului de creație „Ce a însemnat comunismul pentru familia ta”.

0

Barnea Maria Bianca și eleve la Colegiului Național ”Gheorghe Asachi”, Piatra Neamț s-au aflat printre câștigătorii din acest an a concursului de creație „Ce a însemnat comunismul pentru familia ta”.

Acest concurs este organizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naționale şi Cercetării Ştiinţifice și cu Fundația Konrad Adenauer (KAS)  și  urmărește dezvoltarea în rândul tinerilor români a mecanismelor de reflecție personală și spirit critic, prin recuperarea memoriei traumatice a trecutul recent.

Totodată, prin acest demers, tinerii au putut să se apropie de istorie printr-o abordare inedită, participativă, cea a recuperării istoriei familiei românești în a doua jumătate a secolului trecut.

Juriul, format din experţi IICCMER şi un reprezentant al Fundației Konrad Adenauer,  a urmărit ca toate cerinţele specificate în regulamentul de concurs să fie respectate.

Concursul, unul de amploare, a reunit pe lista câștigătorilor, alături de cele două tinere din Piatra-Neamț, alți 15 elevi din Drobeta Turnu Severin, Vaslui, Turda Pitești, Iași, Onești, Deva, Craiova, Măcin și Râmnicu Sărat.

Astfel câștigătorii, (elevii din clasele IX-XI) vor participa la cea de a VII-a ediție a Școlii de vară pentru liceeni, care anul acesta se va desfășura la Brașov, în perioada 19-25 iunie 2016.

De asemenea, absolvenții clasei a XII-a vor lua parte la Universitatea de vară de la Râmnicu Sărat, care va avea loc în perioada 20-27 august 2016.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate