Axialul rămâne închis, chiar dacă unii nu înțeleg cum e cu anotimpurile pe Ceahlău

6

O serie de discuții bizare circulă în mediul online despre închiderea drumului Axial. Degeaba am explicat (click aici pentru explicații). Sursa discuțiilor este un domn necalificat care nici măcar nu are permis de conducere, dar este expert în ce înseamnă să mergi iarna pe un drum de pe un munte.

Discuțiile despre închiderea Axialului sunt duse desigur în zona cu: PSD e de vină, conspirații, de ce s-a făcut inaugurarea dacă nu era recepția, de ce zăpada e albă, de ce a nins pe Ceahlău și de ce dispar muștele iarna.

Dincolo de orice discuții despre recepții, inaugurări, ponei roz și 5G, dumneavoastră, cititorii noștri, trebuie să știți că în fiecare iarnă când veți dori să folosiți acest drum va trebui să vă interesați dacă e sau nu deschis. Și anul viitor, și peste 2 ani, și peste 10 ani, că e recepționat, că nu, că e PSD, PNL sau UDMR la conducerea județului, dacă pe Ceahlău va ninge abundent și nu vor fi condiții pentru deszăpezire, acest drum se va închide. Așa se întâmplă din anii 60 și așa se va întâmpla mulți ani de acum încolo.

Pentru cine nu înțelege cum e atunci când ninge pe Ceahlău e bine de știut că sunt situații în care zăpada se depune pe Axial cu o viteză de 1 cm pe minut. Adică poți să pleci de la Izvorul Muntelui pe asfalt curat și când ajungi sus să nu mai vezi unde e șoseaua.

Deci, rețineți două aspecte.
1. Interesați-vă dacă drumul este deschis în cazul în care vreți să îl folosiți iarna.
2. Chiar dacă e deschis și uscat, nu mergeți iarna pe el fără să aveți mașina pregătită pentru situații de iarnă grea.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
6 Comentarii
  1. Un om spune

    Terminati naibii cu motivațiile și explicațiile de 2 bani.. face-ti atata caz.. așa cum am mai spus, Axialul ăsta e un ” buric” de drum , de care nu se ocupă așa cum ar trebui C.J. Neamț, ca de multe alte drumuri sau obiective din acest județ , indiferent dacă e dat sau nu in folosință, indiferent dacă încă e făcută recepția sau nu , dacă e sub răspunderea unei firme private sau sub C.J….astea sunt niște discuții irelevante…ce trebuie să știe cetățeanul , este că, trebuie să beneficieze de toate serviciile din partea statului, oricare ar fi forma sa de organizare. Vezi: Pasul Brenner din Alpii austro-italieni sau pasurile din Alpii elvețieni sau cei francezi, Carpații polonezi, etc. aflați la altitudine mult mai mari decat acest Axialul, cu grad de dificultate mult mai mare, cu căderi de zăpadă peste noapte chiar și în miezul verii și cu transport de mare tiraj international…si crede ți ca se inchid cumva aceste drumuri?…acolo se intervine în permanență 24 din 24…dar acolo e altă lume nu se lasă prostita de toți pitifelnicii. Circulația persoanelor în Spațiul European este liberă, urmați -vă în tren, mașina, avion și vizita-ti și alte locuri cu oameni normali. Aici, România este cu 100 de ani în urmă, cu mentalități și metehne de stăpâni de moșii și funcționari ai aparatului de stat din timpul lui Cuza Vodă .

    ADMIN: Cu tot respectul dar am citit doar până la ”Axialul ăsta e un ” buric” de drum , de care nu se ocupă așa cum ar trebui C.J. Neamț”… mai departe nu avea sens. Dumneavoastră nu ați înțeles nici acum că Axialul nu este în administrarea CJN. Axialul este în administrarea constructorului până la recepția finală. CJN nu are voie să se ocupe de acest drum pană nu se face recepția …

  2. Mihai spune

    Pe Axial nu o sa se poata circula niciodata in siguranta iarna si vreau sa va dau un exemplu concludent . Pe 29 decembrie in Durau erau cam 7 grade cu plus si DJ 155 F spre Bistricioara a fost curatat si dat cu agregat (sare si nisip) Noptea de 29 spre 30 temperatura a coborat aproape de 0 grade si dimineata la ora 7 pe portiunea de padure de langa Pensiunea Vanatorul asfaltul a facut o pelicula de gheata din cauza copacilor. Doua masini s-au facut praf . Una era de teren . Nu cred ca intelegeti ce vreau sa spun dar macar am incercat.

  3. paul spune

    Un om care spune,dumneavoastra traiti in alt timp! Probil ca ati circulat numai vara sau toamna,alt fel nu vad cum sa afirmati ce afirmati! Domnul meu in 15 oct 2014-sau 2015- dimineata in Durau erau 40 cm.zapada ,pe axial crengi aplecate din cauza zapezii formau adevarate tunele , am mers pe urmele ATV.-urilor salvamont,am facut pina la lutul rosu 2 ore.Surpriza cea mare in izv.muntelui asfaltul era negru!!!Ce va spun cu vremea nu te pui!!Pt ca tot sunteti „stiutor”cunoasteti normativele privind deszapezirea, cind ,cum si in ce conditii se foloseste materialul-DE ORICE FEL- pt deszapezire? Daca nu aveti habar,vorba unui predecesor al d-voastra, ciocul mic.AXIALUL NU SE FOLOSESTE IARNA,DATORITA CONDITIILOR, ORICATI BANI SE VOR CHELTUI
    PS Cand veti avea cel putin o zi-nu spun noapte-in comandament pt.deszapezire, atunci spuneti-va parerea ,altfel sa auzim de bine

  4. RP spune

    Pentru cine nu locuieste in zone de munte este greu de inteles faptul ca inchiderea unei artere care scurteaza doar accesul spre Statiunea Durau este doar cu scopul prevenirii accidentelor . Nici inainte de 90 iarna nu se circula pe axial sau circulau masini gen ARO sau batranele Dacii cu lanturi pe cauciucuri. Daca ramaneai in viscolitura de la Ghenadia lasai masina acolo si o luai pe jos . Dimineata cautai un TAF sau un Ifron si plateai bine sa te scoata.Daca ramaneai la Cerbuc sau Paraul Mare asteptai ore sa treaca cineva ca sa te duca in Ceahlau sau Izvor si dimineata aceiasi reteta. Asa era atunci si nu s-a schimbat nimic. Drumul este ingust ca toate drumurile de munte si chiar daca ar fi dezapezit in final ar fi doar un sens de circulatie. Este bine de circulat pe el 9 luni pe an si atunci cu mare atentie curbele fiind stranse si fara vizibilitate.

  5. Alt Om spune

    Domnule Iosub, nu inteleg de ce te buricesti asa. Am citit ce a scris si cel caruia tu ii spui Necalificat. Si am inteles ca nu poate deszapezi nici CJ ca drumul evla constructor si nici constructorul ca ar face-o pe banii lui.
    Deci carece neadevarul?
    Iar faza cu Necalificatul e un rautacism gratuit. Dumneata daca scrii despre un transplant trebuie sa ai studii de Medicina?
    Nu inteleg, sincer, ce te deranjeaza in acele documente publicate. Scrie clar acolo ca e inca santier. Ce e rau in aceasta informatie?

    ADMIN: Dacă scriu de transplant cu siguranța consult cel puțin un specialist înainte.
    Când am scris de Axial desigur că am consultat un specialist în drumuri care mi-a explicat că atunci când ninge abundent pe Ceahlău nu deszăpezește nici armata iar dacă drumul e cald si se formează 10 cm de gheață pe el …așa rămâne până în primăvară … Așa era și când era Ceaușescu și așa e și acum 🙂
    Și în altă ordine de idei. Dacă președintele CJN sau CJN ar fi avut cea mai mică vină în închiderea drumului credeți că nu exista deja un dosar penal făcut de Prefectură sau de PNL? Credeți dumneavoastră că scăpa vreun PSD-ist nepedepsit dacă putea să i se impute închiderea unui drum?
    Chiar și necalificatul ar fi cerut inculparea penală a cuiva dacă avea convingerea că există un vinovat pentru închiderea unui drum.
    Eu zic să fim puțin serioși… s-a terminat campania electorală… vrajba asta pe tot felul de invenții care denaturează adevărata stare de fapt nu își au sensul…

  6. Un om spune

    Se vede că ești trompeta PSD, domnule
    R. I., insisti cu aceeași aberatie de acum 2 săptămâni în urmă, cu un articol similar și la care ai avut comentarii plauzibile din partea urmaritorilor. Construcția și destinația unui drum este de a fi circulabil tot timpul, exceptie facand situații meteo nefavorabile, viscol, lucrări, deszapeziri, etc ..dar si acestea fiind temporare și cât mai repede posibil. Trăim în secolul tehnologiei avansate, utilaje, etc., nu in evul mediu. În cazul de față e vorba de un amărât și neînsemnat drum județean al C.J. Neamț, care nu primește atenția cuvenită și necesară….de ce?….ori din desinteres, indiferența sau nepăsare, rea voință sau lipsă de pregătire ori preocupare, sau sunt șpagari și smenari…ori toate la un loc…că așa e la Neamț !…Nu ne luați pe toți de proști și de ieșiți din peșteri acum recent ! Fii onest și prezintă știrile real și corect, nu manipula după cum dorești tu sau altcineva !

    ADMIN: PSD-ul nu va fi veșnic la conducerea CJN. Să faceți bine să va amintiți de acest comentariu nefericit peste ani de zile când va ninge pe Ceahlău și drumul va fi ca și acum închis.
    A … și ca să vedeți cât de tare aberați. La această ora nu este făcută recepția finală a tronsonului deci drumul este in administrarea și grija constructorului. Nici să vrea, nu poate Arsene, PSD, CJN sau Bill Gates să deszăpezească, să închidă sau să deschidă drumul.
    Deci în orice variantă ați privi dezbaterea pe această temă, drumul nici măcar nu este la CJN … e dat la constructor până la recepția finală. Constructorul e singurul care decide daca îl închide sau îl deschide. Nu CJN, nu PSD, nu NASA.
    Nu vă mai luați după toți necalificații care își dau ei cu părerea pe internet.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate