Avocatul Poporului acorda audiente la Prefectura Neamt

2

In data de 28 mai 2013, experţii din cadrul Biroului Teritorial Bacău al instituţiei Avocatul Poporului vor acorda audienţe cetăţenilor domiciliaţi în judeţul Neamţ. Audienţele vor avea loc la sediul Instituţiei Prefectului – Judeţul Neamţ.
În acest sens, înscrierea la audienţe se poate face telefonic, la numărul 0234/572472.
Reamintim persoanelor interesate că Avocatul Poporului examinează doar cererile care au ca obiect sesizarea încălcării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti prin acte sau fapte administrative de către autorităţi ale administraţiei publice şi regii autonome.
Totodată, dorim să informăm că cererile adresate Avocatului Poporului trebuie să se facă în scris şi să indice numele şi domiciliul persoanei lezate în drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, iar petiţionarul trebuie să dovedească întârzierea sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona legal cererea.
De asemenea, conform prevederilor Legii nr.35/1997, nu fac obiectul activităţii instituţiei Avocatul Poporului actele autorităţii judecătoreşti.
Persoanele care nu se pot prezenta la audienţe au posibilitatea de a se adresa în scris Biroului Teritorial Bacău al instituţiei Avocatul Poporului, situat în Bacău, str. Nicolae Bălcescu nr.5, precum şi pe mail, la adresa [email protected].

Coordonator al Biroului Teritorial Bacău
Expert, Doina Sîrghie

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. secara iustinian spune

    Buna ziua ,Lucrez din 1972 ,am stagiul de cotizare complet , am lucrat 22 ani si 2 luni in grupa 2 de munca si 3 ani in grupa 1 de munca , dupa reintroducerea grupa 1 de munca , legea 380/2013 cei care au mai putin de 6 ani lucrati in grupa 1 de munca nu mai primesc nimic la reducerea virstei de pensionare . Nu cred ca esre corect . Ar trebui sa se dea reducerea virstei , proportional cu timpul lucrat in grupa 1 de munca . Ce ar trebui sa fac , cui sa ma adresez. . Multumesc

  2. Ionut Corfu (nationalistu`) spune

    Asta cu avocatul poporului e doar o supapa.Ceva facut doar ca sa se mai elimine asa cate un pic din presiune.Cam ca la „oala minune”.Este foarte posibil sa ma insel.Ca sa nu existe dubii,rog foarte mult pe cei carora avocatul poporului(sanchi!)le-a rezolvat macar intr-o mica parte vreo problema sa-mi spuna si mie.Ce frumos suna! Auzi! Avocatul POPORULUI. Ce vorbesti fratioare?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate