Aveți grijă ce cumpărați – Parfumuri „de lux” (contrafăcute) vândute în Piatra Neamț (FOTO)

0

La data de 4 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au acționat pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor de natură economică din domeniul proprietăţii intelectuale.

Astfel, în zona centrelor comerciale din Piatra Neamț, polițiștii au surprins 5 persoane în timp ce ofereau spre vânzare mai multe parfumuri care aveau mărci identice cu mărcile înregistrate pentru articole similare.

Întrucât persoanele în cauză, cu vârste cuprinse între 18 și 42 de ani, din județele Brașov și Vrancea, nu dețineau documentele prevăzute de lege, iar produsele nu prezentau elementele caracteristice ale unor produse originale, 92 de articole, în valoare de peste 7.000 de lei, au fost indisponibilizate de polițiști. 

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, prevăzută de Legea 84/1998 R.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate