Avertisment din partea Salvamont Neamț în urma unei misiuni ce avea să se sfârșească tragic

0
Salvamont Neamț

În urma unui incident ce era pe cale să se transforme într-o tragedie (vezi articolul complet aici – click), membrii Salvamont Neamț trag un semnal de alarmă pentru doritorii unei aventuri pe munte.

„Având în vedere diferențele de temparatură dintre zonele urbane și cele montane, vă rugăm ca în continuare să vă echipați corespunzător pentru drumeții în condiții de iarnă autentică, să alegeți traseele în funcție de pregătire și condiție fizică, să plecați devreme pentru a nu fi surprinși de întuneric și să vă informați la Dispeceratul Permanent Salvamont despre starea traseelor.

În Masivul Ceahlău urmează o nouă săptămână cu temperaturi negative, cu depunerea unui nou strat de zăpadă iar pericolul producerii avalanșelor se menține la cote ridicate. La peste 1300 m zăpada măsoară 120 -130 cm, iar în acumulări 2-4 m.

Evitați traseele lungi cu expunere la vânt, cu acumulări mari de zăpadă și care intersectează zone cu potențial mare de producere a avalanșelor.

În seara zilei de 3 aprilie, doi turiști experimentați si foarte bine echipați, au urcat din Izvorul Muntelui prin Poiana Maicilor si după 6-7 ore de mers, în zona Belvedere – Ursărie (sub brana estică a Ocolașului Mare) au pierdut poteca și au intrat în acumulări de zăpadă, fapt ce a dus la epuizarea rapidă, urmată de începutul instalării stării de hipotermie.

Au sunat la 112, iar echipa Salvamont ce asigura permanența la Baza Salvamont Dochia a intervenit în situația ce urma să devină critică odată cu trecerea timpului, a putut fi rezolvata favorabil.”, transmite Salvamont Neamț într-o postare publică.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate