Avem alveolă rutieră, dar nu o folosim…
Alveola din stația de la spital a fost construită în ideea de a fluidiza circulația și a nu mai exista situația ca șoferii să fie nevoiți să aștepte în spatele microbuzului până la plecarea din stație, mai ales că în acea zonă este și un sens giratoriu, și un semafor. Din păcate, mulți șoferi de mijloace de transport în comun nu respectă acest lucru, argumentând că alveola nu este suficient de mare, iar manevrele se realizează greoi. Șoferii sunt nemulțumiți de acest aspect, fiind, din nou, nevoiți să aștepte în acea zonă, deși, cu puțin efort, microbuzele pot folosi alveola pentru a elibera banda 1 de mers. Se pare că doar cei care opresc câteva momente pentru a cumpăra ceva urgent de la farmacie sunt observați și sancționați.
Sursa
si in alveolele mai mari gen Orion, Grofita sau 1Mai parcheaza meseriasii cu turisme si daca ii claxonezi incep sa raga precum vacile care i-au fatat.
Întrebarea e : Unde e statia de la Punte Strand sensul spre Bicaz ? Ca niste „inteligenti” au mutat trecerea de pietoni dar statia nu a fost mutata deci oprirea se face neregulamentar ,pe trecere. Ce idioti se afla in comisia rutiera ? Cum sa nu ai statie de sosire dinspre Bicaz la Gara (Piatra Neamt) ,statie de plecare la Punte Strand? La fel si in Bicaz . De venit la Piatra este la Gara dar de sosire din Piatra nu. Astea nu le vede Rutiera .
Cred că ar trebui să fie o zonă in parcarea Shopping City – Carefour…
Alveola aia e de rahat abia încap un autobuz de dimensiuni medii.
Sper sa nu ai vreodata nevoie sa cauti pe la 2 noaptea farmacie si sa nu ai unde parca…in 2 min apare marea Politie Comunitara..care sunt niste frustrati..fostii gardieni😅😅😅
Sa imi bag ceva in microbuzele voastre..azi am facut sauna de la 1Mai pana in Darmanesti…geamul inchis ..si am dat si bani.Soferul conduceaca o cizma..cand accelera cand frana brusc..Colegii nu caram cartofi.Pe ce criterii ii selectati?
Dar majoritatea nu folosesc nici o alveola….circul zilnic foarte mult si stiu ce vorbesc….si in plus te trezesti ca opreste si precum taxiul la „botul calului” intre statii sa urce/coboare pasagerii…si mai sunt si aroganti 80%din ei…dar na asa e…s au plictisit de munca…nustiu de ce nu li se mai da cate o pauza
Ce de a experti avem……eu nu stiu oare de ce soferii ăștia prosti se mai chinuie sa parcheze….chemati experții care se parchează in statii pe avarii……Aia care nu stiu ca se acorda prioritate mijloacelor de transport care se pun in miscare dintr-o stație prevăzută cu alveola…..fraților dacă nu stitice despre ce Vb….cu ce se mănâncă,stați in banca voastră…..vedeți-va de jobul vostru…nu va bagati in seama…o zi faina
Tanti Maria ! In articol era vorba de ignorarea alveolelor de către șoferii de mijloace de transport in comun. Nu de neacordarea de prioritate. Dacă te bagi in seama, bagă – te pe subiect.
Dacă ar opri asa doar in stația de la Spital ar fi bine, dar ei opresc prin toate asa si mai si asteaptă câte 5 min.oameni
Linia dreapta,drumul cel mai scurt….
Astia de la firma cu galben nici sa schimbe vitezele nu poate…
MULȚUMESC
Este o nesimțire din partea șoferilor de microbuze ca nu trag în stație cum ar trebui cat despre parcare ai în față la cec și pe o parte și pe cealaltă.. Dar suntem prea comozi sa mergem pe jos atât
Strazile din Piatra Neamt pline de parcari ilegale si cetateanul ce face..plateste….vi se pare corect?
Din nesimțire nu îl folosesc iar dacă poliția si-ar face treaba si i-ar sancționa nu ar mai opri astfel.Omul nu știe de vorba buna.
Daca oprim sa cumparam ceva de la farmacie imediat apare masina politiei si ne sanctioneaza ca incurcam mijloacele de transport in comun. La noi ca la nimeni
Si avand in vedere ca sunt atatea farmacii ar trebui sa fie si o parcare.
este parcare în fata la fostul ACR și mai este una peste drum în față la CEC. Nu îți ajung?
In fata CEC-ului sunt parcari de resedinta… Sau ma insel eu?!
Si cei de la blocuri unde sa parcheze????
Iar cea din spate e luata ilegal….si pe pile de farmacie…..