Autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț, mai pe… la anul și la mulți ani!

0

În ceea ce privește Stadiul contractului de servicii “Revizuire/Actualizare Studiu de fezabilitate pentru Autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț”, CNAIR a transmis astăzi că prestatorul a înaintat Studiul de fezabilitate, încadrându-se în termenul contractual, respectiv data de 09.08.2021.

În vederea asigurării unui nivel ridicat de calitate pentru Studiul de Fezabilitate, care să corespundă rigorilor de finanțare specifice accesării finanțării din Fonduri Europene Nerambursabile. CNAIR S.A a mobilizat resurse importante pentru analizarea livrabilului transmis, identificând și elaborând observații/clarificări atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ, care au fost înaintate Prestatorului în data de 30.08.2021.

Pentru zona montană este necesară finalizarea investigațiilor geotehnice care vor sta la baza fundamentării soluțiilor tehnice propuse, cât și o reanalizare a soluțiilor prezentate în cadrul documentației transmise.

Astăzi, 31.08.2021, la sediul CNAIR, a avut loc ședința săptămânală de progres pentru proiectele de invesții derulate în regiunea Moldova, în cadrul căreia, pentru obiectivul Autostrada  Târgu Mureș – Târgu Neamț, reprezentanții Companiei au  solicitat Prestatorului completarea/revizuirea documentației transmise în cel mai scurt timp posibil, astfel încât finanțarea acestui obiectiv din fonduri europene nerambursabile să nu fie pusă în pericol.

Având în vedere propunerea finanțării segmentelor de capăt prin PNRR, pentru accelerare, s-a decis împărțirea autostrăzii pe tronsoane, astfel încât acestea să poată fi promovate prin contracte de tip proiectare și execuție.

Pentru aceste segmente, studiul geotehnic este avizat în cadrul CNAIR, urmând ca Prestatorul să retransmită Studiul de Fezabilitate revizuit până la finele lunii octombrie.

Termenul estimat de obținere a Acordului de mediu pentru secțiunile propuse a fi finanțate prin PNRR  este luna martie 2022, iar pentru sectorul montan, luna iulie 2022.”, a transmis CNAIR.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate