Autoritățile nu ne dau voie să vă spunem cum evoluează situația coronavirusului în Neamț

2

Foarte multe persoane ne acuză, ne jignesc și ne calomniază pentru că nu oferim date despre evoluția coronavirus în Neamț motiv pentru care ne vedem obligați să dăm explicații.

Suntem în Stare de Urgență și conform regulilor pe care înțelegem să le respectăm, presa nu are voie să ofere decât date oficiale legate de coronavirus, iar date oficiale nu prea avem. Guvernul a interzis Prefecturii și DSP să mai comunice presei numărul de confirmați cu coronavirus la nivel de județe și alte detalii referitoare la evoluția pandemiei la nivelul județului.

Rugăm cititorii să fie înțelegători. Starea de urgență permite celor aflați la guvernare să cenzureze presa și informațiile care ajung la dumneavoastră. Dacă este bine sau nu să nu fiți informați despre evoluția coronavirusului la Neamț, dacă e bine sau nu ca noi să nu vă putem informa din surse neoficiale, dacă e o strategie sau așa încearcă autoritățile să ascundă o situație scăpată de sub control sunt lucruri pe care le vom discuta pe larg după ce va trece Starea de urgență. Acum e Stare de urgență și trebuie cu toții să înțelegem acest aspect sub forma de a face ce ni se cere fără să comentăm.

Ne cerem scuze că nu putem oferi informații concrete, detaliate și în timp util despre evoluția coronavirusului în Neamț, dar respectăm deciziile autorităților. La fel va sfătuim și pe dumneavoastră să faceți. După ce trece Starea de urgență avem cu toții tot timpul și libertatea să comentăm, să criticăm, să acuzăm și să ne exprimăm cât de liber vrem.

Momentan, în baza informațiilor pe care le avem, dar nu le putem face publice nu vă sfătuim, ci vă spunem cât de ferm putem: STAȚI ÎN CASĂ!

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. George spune

    Masina salubritatii se plimba pe strazile orasului inprastiind praful cu periile pe care le are ,in loc sa deszinfecteze strazile cu clor sau cu alte solutii dezinfectante .Se plimba pe strazi cu utilajele pentru a redica praful contaminat in atmosfera care se depune pe garduri, porti, usii, geamuri , asa intelege adm. -tia locala sa-si faca : treaba pentru care noi platim taxe si impozite . .Bataie de joc la adresa noastra , a petrenilor . , De testarea noastra privind acest nenorocit de virus ,nici nu se vorbeste ,luati exemplu Primarii Generale a Bucurestiului . Veniti domnilor sa va dam voturile noastre ,ca numai avantajele va intereseaza /

  2. Almășeanu spune

    Evoluează prost precum toate lucrurile din Urbea X și din țară. Sa ne ferească Dumnezeu dacă se agravează situația pentru ca sistemul medical nemțean nu e capabil sa facă fata la asa ceva. Măcar în al 12-lea ceas sa fim solidari, sa stam acasă și sa nu contribuim la răspândire, poate asa vor trece toate mai repede.
    Forța fie cu noi!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate