Aurel Köber – Cum trebuie să fie viitorul primar al municipiului Piatra-Neamț

2

Opinia fiecărui pietrean contează, dar de interes public este să aflați opiniile celor care prin ceea ce fac aduc un plus în comunitate și aici ne referim la oamenii de afaceri, cei care duc greul economiei locale.
Azi vă prezentăm opinia domnului Aurel Köber, unul dintre cei mai importanți oameni de afaceri din Neamț. Credem că este util să vedeți viziunea sa despre cum trebuie să fie viitorul primar al municipiului Piatra-Neamț.

Aurel Köber nu s-a născut în Piatra-Neamț, însă se consideră întru totul de-al locului. Spune că nu contează unde te-ai născut sau unde te-ai format, ci să îți asumi responsabilități, să știi să faci ceva în viață, orice, dar să faci acel lucru bine:

Când am deschis fabricile din Neamț, nu am întrebat niciun angajat de unde este, ci am întrebat ce știe să facă.

Totodată, Aurel Köber menționează că, administrațiile, peste tot în lume, sunt preocupate de dezvoltare. De asemenea, competența este cea care trebuie să primeze:

Ca om de afaceri, vă spun, dezvoltarea aduce prosperitate, dar nu poate fi încredințată decât managerilor competenți. Unor oameni care au demonstrat în viața lor că au viziune, că știu să stabilească obiective și că pot implementa proiecte.

Nici în business, nici în politică sau administrație nu e loc pentru prejudecăți. Valoarea este dată exclusiv de competență, iar când întâlnesc un om competent, nu îl întreb de unde este, ci îl angajez!

Eu am construit totul de la zero și îi respect pe cei care construiesc.

Piatra-Neamț are nevoie de manager priceput în administrație și cu experiență politică la nivel înalt.
Este nevoie de un om capabil care să se sincronizeze cu președintele Consiliului Județean, pentru că lucrurile bune se fac în echipă. Un om pe care îl vom angaja cu toții. Haideți să vedem ce a făcut și ce poate să facă pentru oraș, nu de unde vine
!”

arsene

cuc
2 Comentarii
  1. Nastasa Ion./ spune

    Este un comentariu de care ar trebui sa tinem cont cu totii , pentru ca ce a realizat si face in continuare se vede, este unul din cei mai performati oameni de afaceri din judet si nu numai, vedeti cifrele companiei si trageti concluziile. Nu sunt cuvint pentru a adreasa felicitari unor astfel de manageri. Mult succe stimate domnule Kober. Nastasa Ion.

  2. Codul Penal spune

    Daca ar gândi & ar face toți ca dl.Kober ,am depăși Germania,bravo dumnealui,de un asemenea primar /City manager avem nevoie!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate