Au murit oameni! A venit timpul ca DSP, ISU și CJN să pună adevărul pe masă

1

Pe tema tragediei în care au ars oameni la secția ATI de la spitalul din Piatra-Neamț au început să apară discuții asupra modului în care se împarte responsabilitatea. Nimeni nu spune clar cine e vinovat că instalația electrică era cu prize turcești, aparatele alimentate aiurea, poate vreo lumânare la capul unui bolnav și așa mai departe. Cel mai probabil ancheta va merge spre lipsa unor hârtii și va spune că nu era autorizată mutarea bolnavilor deși de autorizare se ocupa chiar un angajat al DSP care ieșise deja public în conferință de presă alături de prefectul PNL și anunțase mutarea de la ATI.

Dar să revenim la ipoteza scurtcircuitului. Pentru toate instalațiile electrice de proastă calitate principalul vinovat este Direcția de Sănătate Publică Neamț. Multă lume ar fi tentată să spună că e vorba de norme PSI și ar fi fost treaba ISU și așa este, e și treaba ISU dar până la ISU era treaba DSP și vă vom explica și de ce.

Conform normelor DSP, instalațiile electrice cu probleme nu ar putea exista în spital daca DSP ar impune aplicarea legii Ordinul 1500/2009. Nicio priză nealimentată din două surse care să beneficieze de sisteme automate de detectare a unui scurt și de trecere automată pe altă sursă de curent nu ar trebui să existe in ATI.


De asemenea orice priză ieftină, orice cablu din bazar, orice instalație electrică improvizată sau aparentă încalcă normele sanitare OMS 961/2016 care reglementează cum se face dezinfectarea suprafețelor, corelate cu Directiva 93/42/CEE a Consiliului din 14 iunie 1993 privind dispozitivele medicale, transpusă prin Hotărârea Guvernului nr. 54/2009.


Prin urmare, conform legislației nu ar trebuie să existe zone unde să se depună sau să intre microbii și unde să nu se poată ajunge cu substanțele dezinfectante, elemente care să nu poată fi sterilizate și așa mai departe. Totul trebuie să fie cu protecție iar această protecție nu se găsește decât la echipamentele care sunt antiex. Deci pentru orice merge pe bază de curent electric la ATI nu se pot respecta normele DSP decât la pachet cu cele PSI.

De ce nu se respectă aceste norme? Simplu. Conducerile DSP sunt numite politic iar aplicarea legii în astfel de cazuri ar duce la închiderea unor saloane sau a spitalului iar politicul nu dorește acest lucru. Prin urmare, conducerea DSP face exclusiv ce vrea politicul și nu ce spune legea sau ce e bine pentru siguranța pacienților.

Pentru că au murit oameni, ar trebui ca la DSP să existe un moment ZERO în care toată lumea să pună cărțile pe masă. DSP să nu mai mimeze funcționarea în legalitate a spitalelor (pentru că majoritatea au ajuns niște pericole pentru viața pacienților) și pe baza punerii adevărului pe masă să se facă ceva concret. DSP trebuie să aibă curajul să își asume adevăruri incomode pentru toată lumea.

Chiar dacă cei de la ISU sunt militari disciplinați și respectă ordine de la superiori, au depus totuși un jurământ și poate a venit de acum momentul să spună și ei adevărul în sensul că nu pot aplica legea în cazul spitalelor la fel cum aplică aceeași lege în cazul operatorilor economici și mai ales să explice oamenilor de ce se întâmplă acest lucru și cine a decis asta.

Și de la nivelul CJN credem că a venit momentul să se solicite un audit intern la spital, dar unul făcut pe bune în care să se evidențieze toate problemele reale iar acestea să fie făcute publice. Poate și CA-ul spitalului ar trebui revizuit iar cei asupra cărora planează suspiciuni să mai lase combinațiile și să meargă acasă.

Au murit oameni și vor mai muri în continuare oameni cu zile în spitalul din Piatra-Neamț dacă nu avem un moment al adevărului. A venit timpul în care adevărul trebuie spus pentru a se putea lua măsuri în baza datelor reale.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Cristian spune

    Procurorii vor spune cine sunt vinovatii pt. aceasta tragedie iar judecatorii vor lua deciziile legale! Am incredere ca cei vinovati vor fi trasi la raspundere, indiferent de postul pe care l-au ocupat! Nu incercati sa disipati/deturnati raspunderea celor implicati in acest tragic accident!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate