Attila Korodi, noul ministru al Mediului şi Pădurilor

0

Ministrul Mediului şi Pădurilor, Attila Korodi, a preluat, miercuri, 11 aprilie 2012, portofoliul de ministru al Mediului şi Pădurilor de la premierul Mihai Răzvan Ungureanu care a asigurat interimatul după demisia fostului ministru, László Borbély.


Cu acest prilej, noul ministru al Mediului şi Pădurilor a declarat: ”Este un minister important, cu multe teme, de la gospodărirea apelor până la protecţia mediului, gospodărirea pădurilor şi a sistemului silvic, teme pe care vreau să le administrăm eficient în cursul acestui an. Legat de fondurile europene, autorităţile locale trebuie să se implice mai mult pentru a ridica gradul de absorbţie. Voi merge în toată ţara, în fiecare locaţie critică, cu mesaje clare în acest sens.”  

La predarea portofoliului, premierul Ungureanu a declarat că i-a solicitat noului ministru să se ocupe, prioritar, de două probleme: absorbţia fondurilor europene şi reorganizarea Romsilva.

L-am rugat pe domnul Korodi să se intereseze la modul cel mai rapid şi limpede, eficace, de gradul de absorbţie al fondurilor europene şi de modul cum pot fi ele absorbite cu rapiditate pe proiecte generate şi administrate de Ministerul Mediului. De asemenea, l-am rugat să se gândească la un proiect de reorganizare a regiei Romsilva, astfel încât aceasta să scape de problemele ei istorice, de la administrare, la eradicarea furturilor din pădurile statului”, a spus Mihai Răzvan Ungureanu.

În cursul zilei de 11 aprilie, ministrul Attila Korodi a participat la prima sa şedinţă de guvern în noul mandat.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate