Atmosferă medievală la Piatra-Neamţ

1

Centrul istoric al municipiului  Piatra-Neamț s-a îmbrăcat duminică, 22 aprilie, în haine medievale. Sărbătoarea Curții Domnești, eveniment aflat la cea de-a treia ediţie, marchează împlinirea a 527 de ani de la prima atestare documentară a acestui ansamblu arhitectural.

Programul alcătuit de organizatori, menit să satisfacă toate vârstele și gusturile, a debutat cu parada medievală prin centrul orașului. Totodată, de dimineață, au fost deschise atelierele meșteșugărești, unde au poposit și meșterii evului mediu, calfele călătoare (aflate pentru prima dată la Piatra-Neamț).

Sărbătoarea la Curtea Domnească – sosirea paradei medievale

Gepostet von Asolomii Roxana Ioana am Sonntag, 22. April 2018

La ora 12:00, Dragoș Chitic, primarul municipiului Piatra-Neamț, a deschis oficial evenimentul și le-a urat bun venit tuturor la Curtea Domnească. Alături de primar s-au aflat preotul Ovidiu Cojan, parohul Bisericii „Sf. Ioan Domnesc” și  Liviu Zgârciu, moderatorul evenimentelor de astăzi.

Copiii, dar și adulții au fost așteptați pe parcursul întregii zile la școlile de luptă, demonstrații de tras cu arcul și de mânuit sabia. Nici pofticioșii nu au fost uitați, aceștia fiind așteptați cu preparate delicioase.

Programul zilei a mai cuprins:

ora 17:15 – Jonglerii cu steaguri;
ora 17:15 – Piesă de teatru –concert „Travesia”;
ora 18:10 – Prezentarea trupei Străjerii Cetății Neamțu
ora 18:25 – Prezentarea trupei Străjerii Cetății Bistrița
ora 18:40 – Prezentare Ignis-Vultus;
ora 19:00 – Concurs de tir cu arcul intre cei mai buni arcași;
ora 19:15 – Piesă de teatru inspirată din întâmplările Domnitorului Petru Rareș;
ora 20:00 – Spectacol de foc – ArtGotica

telegram ziar piatra neamt
Citește și
1 Comentariu
  1. xx spune

    Citeva comentarii critice: intr-o zona a „calfelor calatoare” erau expuse coifuri si platose din inox,inoxul era in evul mediu?.In alta parte erau confectionate niste flori din tabla nichelata,aceeasi intrebare.La sectorul gastronomic se pregatea un fel de bulz,cartofi prajiti si cirnati la gratar.Intrebarea este : in evul mediu exista porumbul si cartoful in Europa si cu atit mai mult in zona noastra?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate