„ATELIER DE INIȚIERE ÎN DRUMEȚIE – FIECARE DRUM ÎNCEPE CU UN PAS !”, proiect lansat de CET Dr. Gh. Iacomi

0

Clubul EcoTuristic Dr. Gh. Iacomi a lansat marți, 26 iunie 2018, proiectul „ATELIER DE INIȚIERE ÎN DRUMEȚIE – FIECARE DRUM ÎNCEPE CU UN PAS!”, care se adresează persoanelor interesate de practicarea exercițiilor fizice, de mișcare în aer liber, de drumeție sau turism montan, de cunoașterea mediului înconjurător, de asemenea, de importanța alegerii și menținerii unui stil de viață sănătos, persoane cu domiciliul în Municipiul Piatra-Neamț și nu numai.

Proiectul are în componența sa activități teoretice și practice, de cunoaștere a unor noțiuni elementare sau cu tematică sportivă, fiind cunoscut faptul că acestea ajută în creşterea încrederii în propriile capacităţi, accentul punându-se pe dezvoltarea abilităților, al fairplay-ului, al spiritului de competiție, a unui stil de viață sănătos și lucru în echipă.

Prin acest proiect participanții vor avea libertate în exprimarea de mișcare, vor dobândi o atitudine de fairplay, prietenie și toleranță prin drumeție și sport, de asemenea vor învăţa să profite în mod direct de activitățile în aer liber și în natură pentru a a face mișcare și totodată de a învăța despre problemele specifica de mediu si a găsi soluții pentru aceste probleme.

Strâns legată de acestea este și ideea de curs de inițiere, pe bază de voluntariat – voluntariat ce reprezintă și o modalitate prin care pot fi întărite şi susţinute valorile legate de comunitate, de binele făcut aproapelui; persoanele pot să îşi exercite drepturile şi responsabilităţile de membri ai comunităţilor şi se pot stabili puncte de legătură între persoane cu diferite preocupări, provenind din medii si culturi diferite.

Proiectul se desfășoară în mai multe etape, respectiv 4 ateliere de lucru având fiecare tematică și structură specifică și în final, o aplicație, în care participanții vor pune în practică cele învățate.

  • Atelier de reguli și conduită în natură, pe munte și în activități cu specific sportiv, ce a avut loc in data de 26 iunie 2018.
  • Atelier de prezentare echipament specific, individual și de grup, ce va avea loc în luna iulie 2018, în Piatra Neamț, la sediul clubului.
  • Atelier „Noțiuni de prim ajutor”, ce va avea loc în luna iulie 2018, în Piatra-Neamț, la sediul clubului în colaborare cu reprezentanți ai Serviciului Public Salvamont Piatra-Neamț.
  • Atelier de orientare turistică pe bază de hartă și busolă, azimut, puncte cardinale etc, ce va avea loc în luna august 2018, în Piatra Neamț, la sediul clubului.

Tabăra de orientare turistică și educație ecologică – locația și data de desfășurare urmează a fi stabilite.

Proiectul este realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Piatra-Neamț, prin finanțare nerambursabilă de la bugetul local.
„Le mulțumim și pe această cale, partenerilor și participanților, vă așteptăm alături de noi și la atelierele viitoare. Este totodată o bună ocazie de a cunoaște activitatea, membrii, proiectele viitoare ale organizației noastre și a vă alătura nouă, pentru drumeții, munte, ecologie,prietenie.” – a  transmis Clubul EcoTuristic Dr. Gh. Iacomi.

Mai multe detalii despre acest proiect, derularea atelierelor și activitatea Clubului Ecoturistic Dr. Gh. Iacomi găsiți pe site-ul www.cetiacomi.ro sau pe pagina de facebook Cet Dr. Gh Iacomi.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate