Atelier de benzi desenate japoneze, la Biblioteca Județeană

0

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț organizează un atelier de pictură consacrat personajelor de benzi desenate japoneze (Manga), dedicat copiilor și coordonat de Anca Mihalache, în colaborare cu Theodora Popovici, partener extern, în perioada mai-iunie 2023.

Atelierul se adresează copiilor cu vârsta între 12 și 14 ani și se va desfășura săptămânal, pe durata unei ore și jumătate, în zilele de luni 15, 23 și 30 mai și marți, 6 iunie, de la ora 17.00, în Sala Info-Club I.

Sunt disponibile 10 locuri.

În cadrul acestui atelier, copiii vor fi inițiați în tehnicile de bază ale picturii în culori acrilice pe pânză și în particularitățile benzilor desenate japoneze. Vor studia cărțile referitoare la Manga pe care biblioteca le are în Secția Arte, Multimedia „Victor Brauner“, precum și cele aflate în Filiala de Carte Străină. Apoi vor picta cu culori acrilice, pe pânză, un personaj în stilul Manga.

După încheierea celor patru întâlniri din cadrul atelierului, va fi organizată o expoziție cu lucrările realizate și va avea loc vernisajul acesteia.

Înscrierea se face la Secția Arte, Multimedia ,,Victor Brauner“, cu achitarea unei taxe de 28 de lei, reprezentând o parte din costul materialelor necesare pentru toate cele patru ateliere. La înscriere, copiii trebuie să fie însoțiți de un părinte sau de tutorele legal. Este recomandat ca doritorii să participe la toate întâlnirile, ce încep luni, 15 mai, pentru a putea realiza un tablou care să fie prezent în expoziția finală.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate