ATACUL cerebral TREBUIE EVITAT

0

Atacul cerebral este un lucru foarte distructiv, reprezentând o leziune la nivelul creierului.
Cel care are  atacul cerebral manifestă  tulburări de inţelegere, stări de confuzie, amnezie, agresivitate sau depresie.

Reabilitarea celui care a suferit atacul cerebral continuă la domiciliu, dar trebuie să urmeze întocmai tratamentul medicamentos recomandat de medic şi să-şi modifice viaţa.

Trebuie ştiut că 20%-30% dintre cei care au suferit atacul cerebral ajung să fie dependenţi total sau în mare măsură de altcineva.

Atacul cerebral este ”dușmanul din umbră” care poate lovi chiar și un om aparent sănătos.

Puteți identifica atacul și prin alte manifestări ale acestuia cum ar fi:atacul-neamt
– tulburarile de înțelegere a cuvintelor celorlalâi
– prezentarea eronată a adevărului
– iritabilitate
– confuzie
– inconștiență
.

Cei care au facut un atac este posibil să uite tot ce au făcut înainte în viața lor, prezintă modificări ale gândirii, comportamentului, echilibrului și  pot ajunge până la demență.

Pe lângă tratamentele medicamentoase se recomandă pentru cel care are atacul și o pauză de efort intelectual pentru ca sistemul nervos să se poată regenera după trauma suferită.

Feriți-vă de atacul cerebral cât de mult puteți. Vă poate lovi oricând.

I.R.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate