Astăzi debutează Festivalul Internațional de Folclor „Ceahlăul”: Parade, ateliere, colocviu și spectacole

0
FOTO: Arhivă/Carmen Saeculare

Ediția a XXIV-a a Festivalului Internațional de Folclor „Ceahlăul” debutează astăzi, joi, 3 august, la Piatra-Neamţ cu o paradă a portului, dansului şi cântului tradiţional (ora 18:00, pe traseul cuprins între Teatrul Tineretului – „Grand Hotel Ceahlău” – Muzeul de Istorie – Casa de Cultură – Teatrul Tineretului), paradă urmată de spectacolul de deschidere programat pentru ora 19:00, pe platoul Curţii Domneşti.

Anul acesta au fost invitate să participe grupuri folclorice din Bulgaria, Serbia, Portugalia, Macedonia, Columbia, Croația, Mexic, Grecia, Coreea de Sud, la care se vor adăuga ansambluri din țară.

Vor urma spectacole la Bicaz (vineri, 4 august, zona sălii de sport), Târgu Neamţ (sâmbătă, 5 august, Amfiteatru), care au programate la finalul lor recitalurile ale îndrăgiților interpreți ai folclorului moldovenesc Vasilica Tătaru și Laurențiu Marian

Finalul ediţiei curente este programat a avea loc în municipiul reşedinţă de judeţ duminică, 6 august, când este programat SPECTACOLUL DE GALĂ (ora 19:00), în cadrul căruia publicul nemțean va putea lua parte la Concertul extraordinar susținut de Paul Surugiu – Fuego, alături de Ansamblul folcloric „Floricică de la munte”.

Reamintim că în cadrul ediției de anul acesta va avea loc Colocviul Internațional de etnografie și folclor „Zestrea Moldovei”, la care sunt invitați să participe specialiști din întreaga țară. Colocviul se va desfășura între 3 și 5 august, la Grand Hotel Ceahlău (orele 10-16).

Cu ajutorul acestora, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț inițiază, în cadrul Festivalului, o serie de Ateliere de dans tradițional (în Parcul central, între 3 și 5 august, orele 10-13). În ideea reintegrării jocului tradițional românesc în viața noastră de zi cu zi, Atelierele vor aduce în mijlocul orașului bucuria și obiceiurile satului din zilele de sărbătoare.

Alături de Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” și Consiliul Județean Neamț, parteneri sunt Primăria și Consiliul Local al municipiului Piatra-Neamț, Primăria și Consiliul Local al orașului Târgu Neamț și Primăria și Consiliul Local al orașului Bicaz.

Mai multe detalii despre formațiile participante puteți citi în articolul de mai jos:

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate