Asistenta pentru cetatenii romani de etnie roma

0

Ca urmare a situaţiei recente privind cetăţenii români de etnie romă din Franţa, Guvernul Român a făcut demersuri pentru organizarea unei Unităţi Mobile de Asistenţă în vederea sprijinirii instituţiilor locale în elaborarea şi implementarea unor proiecte de incluziune socială şi pe piaţa muncii finanţate din fonduri europene, având ca grup ţintă cetăţenii români de etnie romă.

Pentru o activitate cât mai eficientă, Unitatatea Mobilă de Asistenţă a fost constituită din reprezentanţii ministerelor implicate în gestionarea acţiunilor de incluziune socială şi pe piaţa muncii, respectiv: Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, care este şi coordonatorul acestei structuri, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. De asemenea, ea include şi reprezentanţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor, ai Ministerului Afacerilor Externe, ai Ministerului Finanţelor Publice şi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. În cadrul acestei structuri pot fi incluşi şi reprezentanţi ai organizaţiilor nonguvernamentale sau ai altor organizaţii şi instituţii din mediul public şi privat care pot contribui la buna desfăşurare a activităţilor propuse.

Rolul acestei unităţi este de a acorda asistenţă acelor comunităţi care nu au capacitatea de a transpune o idee într-un proiect. Este necesar să implicăm autorităţile locale, pentru că ele sunt cele care ajung mult mai repede în comunităţi şi care ştiu cel mai bine care sunt nevoile romilor, astfel încât să nu mai existe strategii realizate de sus în jos, fără a avea expertiza de la nivel local. Autorităţile publice locale pot înainta Unităţii Mobile de Asistenţă, prin intermediul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, propriile propuneri de proiecte de incluziune socială a cetăţenilor de etnie romă în vederea acordării de sprijin în elaborarea şi implementarea acestora. Instituţia Prefectului va face demersurile necesare pentru informarea autorităţilor locale din judeţul Neamţ, cu privire la această unitate de asistenţă, în vederea transmiterii operative a propunerilor către autorităţile centrale implicate.” a declarat prefectul Mihai Archip.

Stiri Neamt

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate