Ion Asaftei – ALDE – un politician care poate face mari surprize

1

asaftei-IonAparent neimportant, Ion Asaftei, cel care în mod spectaculos a fost pus primul pe lista de CJ Neamț a ALDE, este în realitate unul dintre puținii politicieni nemțeni care are o mulțime de conexiuni și știe cum e jocul la București.
Născut în 1953, în Neamț, la Războieni, a făcut liceul în București, la secția matematică-fizică „Matei Basarab”, unde a avut colegi de clasă și de generație nume grele din actualele sfere de conducere a României. La Facultatea de Drept, făcută tot în București a avut, de asemenea, un grup de prieteni care acum sunt în poziții cheie din mai toate sistemele. A studiat la Cannes, în Franța, la Centre de Cooperation Culturelle et Sociale.
Rândul din CV-ul lui Ion Asaftei care dezvăluie adevăratele sale conexiuni cu greii de la București este cel unde scrie „Lector – Academia de Științe Social Politice”, adică, mai pe înțelesul celor mai avizați, a predat la Academia de științe social-politice „Ștefan Gheorghiu”, unde au studiat foarte mulți dintre cei care fac jocurile la București.
Din ce vedem noi, nu prea ni-l imaginăm pe domnul Asaftei doritor de program de 8 ore pe o funcție de președinte sau vicepreședinte de Consiliu Județean, dar să vedem ceva fi. Cu certitudine este la nivelul la care, dacă într-o zi vrea să tragă niște sfori, are la îndemână pârghii la care politicienii nemțeni nici nu visează.
E de urmarit acest candidat prin prisma potențialului relațional fantastic pe care îl are și cu care nu se laudă și, mai ales, nu îl folosește încă.

CV ION ASAFTEI
Data și locul nașterii: 26 mai 1953, com. Războieni, jud. Neamț
Starea civilă: căsătorit
Copii: o fată
Domiciliul: Sat Borșeni, Comuna Războieni, jud. Neamţ

Studii:
1. Liceul de matematică-fizică “Matei Basarab” – Bucureşti
Diplomă de bacalaureat, profilul uman, 1979

2. Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Drept
Diplomă de Licenţă în profilul ştiinţe juridice, specializarea drept economic administrativ, 1987

3. Universitatea Petro-Gaze din Ploiești, Facultatea de Litere și Științe
Masterat în specializarea Studii Europene, 2007

4. Atestat limba franceză, eliberat de Centre de Cooperation Culturelle et Sociale, Cannes, France, anul 1984

Experienţa profesională:

Întreprinderea Mecanică de Utilaj Chimic Bucureşti, Strungar

Întreprinderea Microproducţie şi Lucrări Experimentale de Construcţii Bucureşti, Strungar

Lector – Academia de Științe Social Politice
Redactor principal redacţia „Protecţia Muncii” adm. de I.S.I.D.P. Bucureşti
Redactor principal redacţia „Obiectiv” adm. de D.P.P.T. Bucureşti
Editor și patron al revistei „Hobby Profit”
În prezent – SC Matinal Prod Com SRL, com. Tupilati, jud Neamt, Director societate comercială
2001 – prezent, Vicepreşedinte al Uniunii Naționale a Patronatului Român

I.R.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. cititor40 spune

    NU SUNTETI SINCER! Va strica cv daca se stie ca pe vremea lui Badea, erati vice PRM? Stiu ca sunteti corect in relatiile particulare…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate