ARESTAT! De la tată la copil, și-a bătut întreaga familie

0

Polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Săvineşti au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore,  față de un bărbat, de  35 de ani, din Costișa, bănuit de comiterea infracțiunii de violență în familie.

La data de 14 februarie a.c., în jurul orelor 20.00, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Săvineşti au fost sesizați de către un bărbat, de 62 de ani, din Costișa despre faptul că a fost agresat fizic de fiul său. 

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că, un bărbat, de 35 de ani, din Costișa, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict izbucnit, acesta l-ar fi lovit pe tatăl său cu pumnii în zona feței. Totodată, acesta ar fi exercitat acte de violență asupra concubinei sale, în vârstă de 40 de ani, și a fiului acestora, de 6 ani, ambii din Costișa. Persoanele vătămate nu au solicitat intervenţia echipajelor medicale pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În urma probării activității infracționale a celui în cauză, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate