APEL UMANITAR pentru sprijinirea înhumării unui nemțean, decedat în urmă cu aproape o lună

0

Gheorghe, un bărbat de doar 45 de ani, s-a stins din viață pe 30 ianuarie 2024. Trupul acestuia a fost găsit într-o anexă a unei societăți din Borca, cuprinsă de flăcări. (Amănunte aici – click)

Conform procedurii, a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală din Piatra-Neamț. Întrucât nimeni din familie sau cunoscuți nu a mai venit să asigure ridicarea trupului neînsuflețit, s-a trimis o înștiințare către primăria Răucești, unde defunctul avea domiciliul legal.

Situația familială este una complicată și dureroasă. Gheorghe a crescut în casa de copii, iar ambii părinți sunt decedați. Între timp o mătușă a decis să își asume înmormântarea acestuia, numai că nu are posibilitatea să achite toate costurile de la medicină legală și funeraliile.

A cerut sprijinul Asociației Născută Înger din Neamț, reprezentată de asistentul social Carmen Suciu, care face un apel către comunitate să ajute la strângerea sumei de 1500 lei, necesară acestui caz. O firmă specializată va asigura ridicarea trupului neînsuflețit de la Serviciul de Medicină Legală din Piatra-Neamț mâine dimineață (vineri, 23 februarie), și îl va transporta la Oglinzi.

Cei care pot oferi ajutor pentru înmormântarea creștinească a lui Gheorghe, o pot contacta pentru mai multe detalii pe Carmen Suciu (Asociația Născută Înger din Piatra-Neamț) la telefon 0770 405 849 sau pe Facebook aici.

Puteți dona în conturile de mai jos cu mențiunea „înmormântare Gheorghe” (suma necesară 1500 lei)

  • RON: RO58BTRLRONCRT0345309301
  • EUR: RO08BTRLEURCRT0345309301
  • Beneficiar: Asociația Născută Înger Piatra Neamț
  • CUI 36063530
  • Codul SWIFT/BIC: BTRLRO22

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate