Anunț privind măsuri recomandate pe timp de caniculă

0

Primarul municipiului Piatra Neamţ
şi Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă

aduc la cunoştinţa instituţiilor publice şi angajatorilor măsurile recomandate de Ministerul Sănătăţii Publice pentru perioada de caniculă, anunţată de ANM în perioada 12 – 14 august 2014, când se vor înregistra temperaturi maxime de 35-37 grade, iar indicele de temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic:
a) Luarea măsurilor pentru prevenirea producerii de incendii, conform prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările şi completările ulterioare;
b) Actualizarea la nivelul localităţii, cu sprijinul medicilor de familie, a evidenţei persoanelor aflate în dificultate, a căror stare de sănătate poate fi influenţată negativ de caniculă;
c) Organizatorii de evenimente sportive, culturale, comerciale etc. sunt informaţi că trebuie să ia măsuri în vederea evitării apariţiei situaţiilor de urgenţă generate de caniculă.

PRIMAR
şi
preşedinte al comitetului local pentru situaţii de urgenţă
Piatra Neamţ

GHEORGHE ŞTEFAN

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate