Anunț privind depunerea sau actualizarea dosarelor pentru locuințe sociale (DAS Piatra-Neamț)

0

În perioada 16 august – 15 septembrie 2022, Primăria municipiului Piatra-Neamț, prin Direcția de Asistență Socială organizează sesiune de depunere sau actualizare a dosarelor pentru locuințele sociale.

Cererile se vor depune la sediul Direcției de Asistență Socială – Biroul Registratură, din strada Ștefan cel Mare, nr. 5, de luni până joi, între orele 8.00-16.30 şi vineri, între orele 8.00-14.00, împreună cu următoarele documente justificative:

a) cerere tip;

b) acte de identitate solicitant și membrii familiei (copie și original);

c) acte de stare civilă (certificat de căsătorie, sentință civilă de divorț, sentință civilă privind domiciliul minorului, etc.);

d) acte doveditoare privind veniturile realizate în ultimele 12 luni pentru fiecare membru al familiei, major (adeverinţă salariu, cupon pensie, indemnizatie handicap, dispoziție stabilire indemnizație/ stimulent de inserție pentru creșterea copilului, etc.);

e) certificat fiscal de la Direcția de Taxe și Impozite a municipiului Piatra-Neamț;

f) contract de închiriere (înregistrat la ANAF pentru cei care locuiesc cu chirie în regim privat sau contractul de închiere spațiu din fondul locativ de stat);

g) adeverinţă de la asociaţia de proprietari, după modelul prevăzut în Anexa 1.5 la Regulament, din care să reiesă suprafața utilă a construcției și numărul de persoane care contribuie la plata cheltuielilor comune;

h) certificate medicale care să ateste încadrare în grad de handicap sau gradul de invaliditate;

i) adeverinţă de elev, preşcolar sau adeverinţă medicală cu privire la incapacitatea de a urma o formă de învăţământ (pentru copiii aflați în întreținere);

j) actele de studii ale solicitantului;

k) certificat/ legitimație de veteran și văduve de război;

l) decizia de stabilire a calităţii de beneficiar şi a indemnizaţiei lunare conform prevederilor Decretului-Lege Nr. 118/1990 – Republicat, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri și a Legii 341/2004 recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989;

m) documente care să ateste că solicitantul a beneficiat de o măsură de protecție specială;

n) declarație pe propria răspundere sub sancțiunea prevăzută de art. 326 din Codul Penal, privind falsul în declarații;

o) copie certificat înmatriculare autovehicul;

p) alte acte ca fiind considerate necesare.

*Se depun doar acele documente justificative care reflectă situația de vulnerabilitate a fiecărui solicitant de locuințe sociale.

*Copiile xerox ale documentelor solicitate se confruntă cu originalul aplicându-se sigiliul „Conform cu originalul” pe fiecare document în parte. Menţionăm că aceste documente sunt obligatorii în vederea stabilirii clasamentului cu ordinea de priorități a solicitanților de locuințe sociale destinate închirierii.

*Aparatul de specialitate al Direcției de Asistență Socială a municipiului Piatra-Neamț va efectua ancheta socială pentru fiecare cerere, la domiciul declarat de solicitant.

Pentru informații suplimentare puteți apela numărul de telefon 0233/ 622.968, iar documentele necesare repartizării unei locuinţe sociale, cât și alte detalii, se pot găsi accesând rubrica „Serviciul Administrare și Gestionare Locuințe Sociale”. 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate