Anunț de interes pentru agenții economici care comercializează produse în module comerciale și aparate automate/dozatoare

0

Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 265/28.09.2023 a fost aprobat Regulamentul privind condițiile de amplasare a modulelor comerciale și a aparatelor/dozatoarelor pe raza municipiului Piatra-Neamț.

Conform prevederilor acestuia și a Regulamentului privind modalitatea de obținere a avizelor/acordurilor/autorizațiilor de deschidere a exercițiului comercial, agenții economici care desfășoară activități comerciale în module comerciale, aparate automate/dozatoare de produse alimentare și nealimentare amplasate pe terenurile proprietate privată a persoanelor fizice și juridice au obligația de a solicita Compartimentului Autorizări Comerciale și Transport din cadrul Primăriei municipiului Piatra-Neamț avizul/acordul de funcționare.

Documentația și procedura de obținere a acestora se regăsesc pe site-ul instituției,  la secțiunea Acte necesare/Direcția Patrimoniu: https://www.primariapn.ro/serviciul-patrimoniu-autorizari-si-transport

Amplasamentele solicitate în vederea desfășurării acestor activități pe domeniul public sau privat a municipiului cât și pe proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice vor fi  supuse avizării  de către Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajare a Teritoriului.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate