Anul 2017, un an cu realizări deosebite pentru rugby-ul nemțean

0

Anul 2017 a fost unul plin de realizări pentru echipele de rugby coordonate de prof. Eusebiu Popa, Venus Rifil Piatra-Neamț (Mâtzele Negre) și „Pisoii Negri”.

În luna martie a acestui an, „Mâtzele Negre” au câștigat primul turneu la Suceava, în aprilie au făcut senzație la București, la Festivalul de rugby „Cristache Mitrea”, iar în luna mai, fetele au devenit campioane la junioare mici (12-14 ani), în ultima etapă desfășurată la Iași. De asemenea, echipa de fete Venus Rifil a mai înregistrat performanțe demne de toată lauda la Mamaia (Oval 5 Beach Rugby ),  la București (Cupa „Ștefan cel Mare și Sfânt”) și Timișoara (Memorialul „Cristi Breb”), competiții desfășurate în perioada iunie-august. Acestea sunt doar o parte din turneele în care aceste fete inimoase au câștigat, așa cum preciza prof. Eusebiu Popa, admirația și simpatia tuturor. 

Anul competițional 2017 a fost  încununat de evenimentul numit Trofeul Venus Rifil 26, o sărbătoare a rugby-ului nemțean prin care au fost marcați cei 26 de ani de la înființarea Clubului de rugby masculin Venus Rifil. Manifestarea sportivă s-a desfășurat pe terenul din localitatea Bodești și a reunit zeci de sportivi, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani. Alături de echipele prof. Eusebiu Popa – „Pisoii Negri” (U11) și „Mâtzele negre” (U12), la această sărbătoare, au participat echipele CSS UNIREA IAȘI, CSR SĂCELE și RC CRISTIAN BRAȘOV.

Anul 2017 a fost încheiat în decembrie de competiția denumită sugestiv „Placați-l pe Moș Crăciun”.

Să nu uităm, între timp, echipa Pisoilor Negri a participat la campionatul Regional Moldova de Mini-rugby.  În momentul de față echipa se află în clasament pe locul 3.”,  a precizat prof. Eusebiu Popa.

Pentru noul an în care abia am intrat, profesorul și antrenorul Eusebiu Popa își dorește, în primul rând, sănătate și liniște.

„Avem invitații la 4 turnee internaționale, în Italia, Austria, Franța și Bulgaria, însă foarte multe țin și de partea financiară.  Totodată, un lucru pe care mi l-aș dori foarte mult, la care visez, ar fi să avem în dotare o mașină de 7-8 persoane, care ne-ar ajuta foarte mult în deplasările în turnee și la antrenamente. Costurile ar fi mult mai mici. […] Cei mici, Pisoii Negri, vor începe returul la sfârșitul lunii martie, la Tecuci (unde se va desfășura prima etapă de retur), iar la fete, pentru echipa mare, așteptăm invitațiile la turneele din țară. Sperăm ca în luna mai a acestui an să facem competiția aniversară Trofeul Rifil 45, când sponsorul nostru principal împlinește 45 de ani de la înființare.”,  a mai menționat  Eusebiu Popa.

Antrenamentele echipelor se vor desfășura pe terenul Școlii din Roznov și pe terenul de fotbal de la Bodești.

De asemenea, câțiva foști elevi au ținut să îi facă, în prag de sărbători, prof. Eusebiu Popa o frumoasă surpriză. Astfel, echipa de rugby Arlechinii București și Sergiu Motfolea (din Piatra-Neamţ) au cumpărat pentru micii rugby-ști echipament de iarnă (polare de antrenament și căciulițe), asta în afară de noul echipament de joc oferit de sponsorii și colaboratorii fideli.

Mulțumirile prof. Eusebiu se îndreaptă și către fostele sale eleve (fostele și actualele jucătoare de la echipa „mâtzelor”), care sunt alături de el și îl sprijină la antrenamentele cu noua generație de rugbyști.

Selecția continuă, prof. Eusebiu Pop își propune să meargă după 15 ianuarie, când se încheie vacanța copiilor, printre altele, la școlile din Dobreni, Căciulești.

Componența echipei „Pisoilor Negri” este următoarea:   Ana-Maria Drîngu, Andreea Manolică, Alin Anăstăsoaiei (instructor), Ştefan Anăstăsoaiei (cpt.), Andrei Dumitrache, Giulian Aparaschivei, Irina Cuibar, Octavian Gavrilescu, Izabela Barna, Alexandra Popa.

Lotul Clubului Venus Rifil este format din: Denisa Cuibar, Irina Cuibar, Francesca Gavrilescu, Adelina Stoian  (căpitan), Diana Neagu, Laura Murariu, Diana Mândrilaş, Iulia Bonteanu, Diana Aparaschivei, Fabiola Bortă, Irina Sălăvăstru, Ana Taradaciuc.

Sponsori și colaboratori: RIFIL, DINAMIC 92, TEMAD , TCE 3 BRAZI, CONPASTRU, SERVAS COM., CiBIBON, MEGA TRAVEL și irlandezul Kevin Kelly.

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate