ANTREC NEAMT in parteneriat cu CJN

0

Antrec Neamţ în parteneriat cu Consiliul Judeţean Neamţ, împreună cu S.C. RGIC Consultanţă S.R.L.- beneficiar în cadrul proiectului “Resursa umană, investiţie valoroasă în turismul rural românesc!”, organizează conferinţa regională „Importanţa parteneriatelor la nivel local şi regional în dezvoltarea durabilă a zonelor rurale”.
Evenimentul va avea loc în data de 28 iulie 2010, la Pensiunea Carol din Tg.Neamţ, str. Băile Oglinzi .
Conferinţa face parte din seria de activităţi derulate în cadrul proiectului “Resursa umană, investiţie valoroasă în turismul rural românesc!”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 și bugetul național al cărui obiectiv general vizează dezvoltarea resurselor umane din zonele rurale în vederea accesului şi dezvoltării sustenabile în ocupare, în activităţi non agricole, pe o piaţă a muncii flexibilă şi inclusivă.
Prin această conferinţă se doreşte promovarea culturii antreprenoriale şi conştientizarea necesităţii creşterii competenţelor şi abilităţilor angajaţilor în mediul rural în perspectiva dezvoltării durabile a turismului rural.
Proiectul are in vedere cateva teme foarte importante pentru operatorii turistici cum ar fi: masuri concrete pentru alinierea la cerintele pietei fortei de munca  exemple de bune practici în parteneriate la nivel local şi regional din Grecia, politici privind activitatea turistica rurala, politici locale/ guvernamentale in sprijinul dezvoltarii turismului rural.
Sorina Bulai, asistent expert coordonator regional al A.N.T.R.E.C. Neamt,  a declarat:
„Una din cerintele actuale ale pietei fortei de munca din Romania este cea referitoare la lipsa personalului pregatit. In acest sens, unul din obiectivele proiectului il reprezinta tocmai cresterea competentelor si capacitatii de ocupare a persoanelor din mediul rural prin facilitarea accesului la programe integrate de formare profesionala si ocupare in meserii non agricole.
Avem mai multe exemple de bune practici inregistrate la nivel local in Grecia, toate fiindu-ne puse la dispozitie de catre Greek National Tourism Organization (GNTO), partenerul nostru in cadrul proiectului.
Conform unei declaratii a Ministrului Turismului, in 2009, ponderea în PIB a turismului, contribuţia directă, a fost de 2.1%. Dacă luăm în considerare contribuţia totală a domeniului în PIB, aceasta a fost de 5.7% în 2009. Retineti, va rog, vorbim de turism.”

Desi turismul este singura varianta intr-o tara de prestatori de servicii in care nu se mai produce aproape nimic, statul roman trateaza cu o grava lipsa de profesionalism acest sector. Singurele activitati de promovare turistica fiabila sunt facute de ONG-uri si alte institutii private. Din turismul odata infloritor s-a ales praful, cursurile pentru formare profesionala in turism sunt facute de dragul de a fi facute si institutiile statului ajuta operatorii turistici sa dea faliment.
Contributia industriei romanesti a turismului si calatoriilor in PIB clasa Romania pe locul sapte in lume, in 2007, se arata in raportul WTTC. Contributia la PIB a Romaniei a industriei turismului si calatoriilor a fost de 2,1% in 2007, ceea ce inseamna 7,9 miliarde lei si a crescut la 5.7% în 2009.
In ceea ce priveste impartirea pe regiuni a numarului de pensiuni in mediul rural se vede o diferentiere clara care este direct proportionala cu sprijinul autoritatilor locale: Zona Bucuresti – Ilfov detine 0,5%, Zona Vest 4%, Zona Sud-Vest 4%, Zona Sud-Est 8,9%, Zona Sud 10,3%, Zona Nord-Est 14%, Zona Nord-Vest 14,8%, Zona Centru 43,7%.
Nu ne ramane decat sa speram ca sectorul turistic va reusi sa treaca de aceasta perioada nefasta, se va maturiza si va intelege nevoile moderne de prezentare si promovare.

telegram ziar piatra neamt
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate