ANPC va desfășura acțiuni de control în toate zonele frecventate intens de turiști

0
ANPC  va desfășura controale în perioada estivală, în vederea asigurării protecției turiștilor care își petrec vacanțele și concediile pe litoralul românesc, Delta Dunării, Clisura Dunării și în zonele agroturistice aglomerate. Controalele urmăresc să prevină și să combată practicile care dăunează vieții și sănătății consumatorilor sau care afectează interesele economice ale acestora.
Președintele ANPC a dispus controale în sectorul alimentației publice, al vânzării produselor nealimentare și cel al serviciilor de cazare și agrement. Comisarii regionali ai Autorității vor supraveghea respectarea reglementărilor din domeniul protecției consumatorilor, primirea și rezolvarea rapidă a reclamațiilor, informarea consumatorilor, precum și consilierea operatorilor economici.
Acțiunile de control preventiv vor viza sectorul alimentației (restaurante, patiserii, terase, baruri, fast food-uri, cluburi etc), bunurile și serviciile nealimentare (cazare, agrement, transport, închiriere obiecte de plajă, estetică și igiena personală, alte servicii specifice zonei litorale).
Comisarii ANPC vor monitoriza și plajele de nisip, dat fiind că în fiecare an au existat sesizări privind lipsa delimitării zonei de plajă pentru cearceafuri.

Acțiunile Autorității se derulează prin Comandamentul Litoral, în perioada 01.07.2017 – 15.09.2017,  în centrele operaționale din:
Mamaia: stațiunile  Mamaia și Năvodari;
Neptun: stațiunile Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2  Mai, Vama Veche;
Costinești: stațiunile Costinești, Eforie Nord, Eforie Sud, Tuzla, 23 August.

În mod similar și pentru aceeași perioadă se înființează structura teritorială pentru protecția consumatorilor “Comandament Delta Dunării ”, cu centrele operaționale din:
Tulcea: stațiunile  Mila 35, Somova, Jurilovca, Gura Portiței, Colina-Uzlina, Dunavatul de jos, Dunavatul de Sus, Mahmudia
Sulina: Sulina, Crișan, Mila 23, Sfântul Gheorghe, Complexul turistic Roșu.

De asemenea, în august 2017 va funcționa, pentru o săptămână, structura teritorială “Clisura Dunării”.

Sursa: ANPC

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate