Angajatorii trebuie să dispună munca la domiciliu sau în regim de telemuncă, acolo unde specificul activității permite

1

Angajatorii trebuie să dispună munca la domiciliu sau în regim de telemuncă, iar acolo unde nu este posibil, să decaleze programul de lucru dacă au peste 50 de angajați. Munca la domiciliu se poate desfășura și cu echipamentele telesalariatului.

Guvernul a aprobat, în ședința joi, o ordonanță de urgență care prevede, printre altele, ca pe durata stării de alertă, angajatorii să dispună munca la domiciliu sau în regim de telemuncă, acolo unde specificul activității permite.

Totodată, în cazul în care munca la domiciliu sau telemunca nu sunt posibile, actul normativ prevede ca angajatorii din sistemul privat, autoritățile și instituțiile publice centrale și locale, regiile autonome, societățile naționale, companiile naționale și societățile la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ teritorială, care au mai mult de 50 de salariați, să organizeze programul de lucru astfel încât salariații să fie împărțiți în grupe care să înceapă și să termine activitatea la o diferență de cel puțin o oră.

Ordonanța adoptată de Guvern completează și prevederile referitoare la telemuncă, în sensul că angajatorul și angajatul pot conveni, printr-un acord scris, ca angajatul să utilizeze mijloacele proprii ale telesalariatului pentru desfășurarea activității de la domiciliu, cu menționarea condițiilor de utilizare.

Pentru a veni în sprijinul angajatorilor, dar și al salariaților care ar putea avea neclarități în ceea ce privește implementarea măsurilor luate de Guvern privind relațiile de muncă, Ministerul Muncii și Protecției Sociale va deschide, începând de luni, un Tel Verde unde vor putea fi solicitate informații suplimentare.

Numărul de telefon alocat este 0800868622 si va putea fi apelat de luni până vineri între orele 9.00 – 21.00.

  • Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Serviciul Comunicare, Mass-Media și Relații cu Publicul

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. mickey99 spune

    Desigur nu poti sa fabrici piine on line ca deh……. da’ poti incasa on line … da’.. nu ai cum sa focaresti de la distanta …
    Da’ … treaba cu incasatul banilor de la distanta se poate … da’ „worker-ul” tre’ sa se duca la munca.
    Patroanele tre’ sa isi faca website, deh … costa , nu ?
    Mai ce sa fie, ce sa fie , ca e pand(al)emie…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate