Anchetă a poliției și a ISJ Neamț în cazul elevului decedat într-un accident feroviar. Directorul școlii a fost demis

0

Pe 25 ianuarie, în jurul orei 10:50, polițiștii din cadrul Biroului Județean Poliție Transporturi Neamț au fost sesizați despre producerea unui accident feroviar, în pasajul CFR, din municipiul Roman.

În urma cercetărilor preliminare efectuate de polițiști a rezultat că trenul InterRegio, care circula pe ruta Suceava – București, ar fi surprins și accidentat un minor, în vârstă de 14 ani, din municipiul Roman, în condiții ce vor fi stabilite în cursul cercetărilor. Din nefericire echipajul medical sosit la fața locului a declarat decesul minorului.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă. Amănunte aici.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Neamț, victima accidentului feroviar mortal este un elev al Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Municipiul Roman. În paralel cu ancheta poliției, ISJ Neamț a descins la unitatea de învățământ și a anunțat Ministerul Educației.

În legătură cu tragicul eveniment, Inspectoratul Școlar Judeţean Neamț a comunicat astăzi următoarele:

Inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Judeţean Neamț a luat măsuri imediate, eliberând Decizia Nr. 28/25.01.2024, prin care s-a constituit Comisia de verificare a aspectelor semnalate/sesizate la Centrul Școlar pentru Educaţie Incluzivă Roman și a dispus deplasarea comisiei menţionate la unitatea de învăţământ implicată în evenimentul menţionat.

Comisia s-a deplasat la unitatea de învăţământ în dimineaţa zilei de 26.01.2024 și a întocmit Raportul Comisiei, înregistrat la Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamt cu nr. 830/28.01.2024.

Membrii Consiliului de administrație au analizat luni, 29.01.2024, înscrisurile, dovezile, au evaluat riscurile și calitatea actului managerial și, în urma votului, au hotărât încetarea detașării în interesul învăţământului pentru directorul Centrului Școlar pentru Educaţie Incluzivă Roman, acesta fiind înlocuit de un alt cadru didactic din cadrul unității de învățământ, începând cu data de 29.01.2024.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate