Analizele pentru trombofilie, indicate înainte de a lua anticoncepţionale

0

Descoperită în 1960, pilula contraceptivă a revoluționat viața sexuală prin combinațiile de hormoni care împiedică apariția unei sarcini. Medicina a evoluat și anticoncepționalele odată cu ea: dozele tot mai mici de hormoni din compoziție au făcut ca pilulele cu progesteron și estrogen să fie din ce în ce mai sigure pentru sănătate.a

Totuşi, regulile administrării lor sunt valabile şi astăzi: trebuie recomandate de ginecolog, după un control riguros, iar persoanele de peste 35 de ani, care fumează și au în familie un risc de tromboză trebuie să se ferească de aceste pilule.

Specialiștii geneticieni vorbesc despre un test care ar trebui făcut de TOATE femeile înainte de a recurge la anticoncepționale. “Toate femeile ar trebui să se testeze pentru trombofilie, mai ales dacă în familia lor există istoric de tromboze venoase, trombembolism pulmonar, accidente vasculare cerebrale, infarct miocardic acut. În urma acestor teste genetice, ele află dacă au moștenit mutații la nivelul factorilor implicați în coagularea sângelui și astfel care este riscul de a dezvolta accidente trombotice”, spune medicul Cristina Ailenei.

Contraceptivele orale favorizează apariția cheagurilor de sânge, adică au efect pro-trombotic – de aici îngrijorarea experților în medicină genetică. “Imaginați-vă sistemul circulator ca o balanță care trebuie menținută în echilibru. Un taler al balanței este reprezentat de riscul de hemoragie și celălalt taler de riscul de coagulare a sângelui. Contraceptivele înclină balanța în favoarea trombozei, adică a coagulării. Acest echilibru între hemoragie și tromboză este menținut de o serie de factori: proteine, enzime, vitamine, etc., molecule care sunt sintetizate de gene. Dacă aceste gene au suferit mutații și nu își mai pot îndeplini funcțiile, apar probleme”, explică geneticianul Cristina Ailenei.

În cazul depistării unui risc de tromboză, femeile trebuie să se orienteze spre alte metode contraceptive. Dacă iau pilule în continuare, riscă decesul.
Așadar, depistarea mutațiilor genetice pentru tromboză poate salva viața multor femei. Chiar dacă moștenirea genetică nu poate fi ștearsă din organism, aceste persoane își pot menține starea de sănătate evitând, alături de pilulele contraceptive, fumatul, excesul ponderal, colesterolul crescut și sedentarismul.

Geneticienii au concluzionat că administrarea anticoncepționalelor trebuie bine cântărită, inclusiv în cazurile în care aceste pilule se dau în scop terapeutic pentru ovare polichistice sau endometrioză, iar decizia trebuie luată în funcție de rezultatele testelor genetice pentru trombofilie.

La ora actuală, administrarea de anticoncepționale poate regla ciclul menstrual, poate scădea riscul de cancer, de chist ovarian, și poate ameliora aspectul tenului.

sursa: http://www.info-sanatate.ro

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate