Amendați că au parcat pe platoul Curții Domnești

3

Proprietarii a două autoturisme, parcate pe platoul Curții Domnești, au fost sancționați contravențional, duminică, 15 septembrie 2019, pentru încălcarea prevederilor HCL 7/2010  – Regulamentul privind normele de gospodărire, întreținere, curățenie și estetică în municipiul Piatra Neamț.

Echipajul Biroului Ordine Publică – Poliția Locală Piatra Neamț a depistat cele două vehicule în jurul orelor 15.00, parcate în imediata apropiere a Turnului lui Ștefan cel Mare – ansamblul Arhitectural Curtea Domnească, zonă destinată exclusiv traficului pietonal. Proprietarii, V.C. din comuna Tarcău și M.U.D  din Piatra Neamț, au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare de 300 de lei, pentru încălcarea art.8, lit. l din HCL 7/2010.

Conform Regulamentului privind  normele de gospodărire, întreținere, curățenie și estetică în municipiul Piatra Neamț, ”se interzice accesul, staționarea, oprirea și circulația autovehiculelor de orice tip pe spațiile verzi sau plantate, în parcuri, locuri de joacă pentru copii, pe trotuare și pe aleile pietonale din municipiu”.

Încălcarea prevederilor articolului 8, litera l (HCL 7/2010) se sancționează contravențional  ”cu amendă de la 100 la 500 de lei posesorii de autovehicule cu masă maximă totală autorizată de până la 3,5 tone inclusiv și cu amendă de la 1000 la 2500 de lei posesorii de autovehicule cu masă maximă totală autorizată de peste 3,5 tone”.

Sursa: Poliția Locală Piatra-Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. Baldi spune

    La ora 12 In spatele turnului unde e pozat passatul erau celputin 6,7 mașini dintre care 3 suv uri și politia locala era pe platou la 50 de metri și nu le a păsat, era un eveniment la biserica Sf Ioan și aia au scăpat de amendă.. Ăștia au rămas singuri pe platou și au încasat o.

    1. Aiurica spune

      Alea 6-7 masini erau ale politailor locali, ei mai parcheaza in zona.

      1. Titulescu spune

        Asa e parcatul politailor locali, aiurea Aiurica.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate