Amendă de 1000 lei pentru că a făcut duș dezbrăcat în centrul orașului Piatra-Neamț

1

Ca urmare a apariției în publicația on line ziarpiatraneamt.ro a articolului intitulat ”Gol pușcă, face „duș” cu apă de ploaie în centrul municipiului Piatra-Neamț”, însoțit de un clip video care înfățișează o persoană de sex masculin, dezbrăcată, în centrul municipiului Piatra Neamț, vă comunicăm următoarele:

Polițiștii locali din cadrul Biroului Ordine Publică – Poliția Locală Piatra Neamț s-au autosesizat cu privire la încălcarea de către persoana respectivă, a Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

În urma verficărilor, bărbatul în cauză a fost identificat (M.I.N., 42 de ani) din Piatra Neamț, cunoscut fiind ca persoană fără adăpost, cu numeroase sancțiuni contravenționale la activ, pentru încălcarea normelor de conviețuire socială sau pentru comiterea de fapte antisociale.

Acesta urmează a fi sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1000 de lei pentru încălcarea art. 2, pct. 1 (”Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice).

Comunicat Poliția Locală Piatra-Neamț

made in neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. nicolae toma spune

    Amenda de 1000 ron data unui homeless? Bre,da multa minte mai aveti…ma stric de ras. Pai nu mai bine il puneti sa mature si sa stranga gunoaiele din oras o saptamana???? Ganditi si voi….fix cu dosul.Cum sa nu rada cetatenii de mandra si brava Politie Locala? Chiar,pana la urma,cu ce va ocupati de luati salariile alea babane cu car ene radeti in nas? Apropo,stiti ca toti politistii ,aia adevarati,va urasc de moarte? Pentru ca nu sunteti buni de nimic,adunatura de fricosi?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate