Ambulanțe noi pentru regiunea Nord-Vest

0

Miercuri, 24 octombrie 2018, au fost semnate șapte contracte de finanțare pentru achiziționarea a peste 1.300 de ambulanțe, în vederea creșterii capacității de reacție și răspuns în cazul situațiilor de urgență și dezastrelor colective.

Aceste ambulanțe vor fi distribuite în șapte regiuni eligibile ale țării (Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Nord-Est și Centru) și vor permite evaluarea primului-ajutor calificat, acordarea asistenței medicale și transportul pacienților, prin modernizarea sistemului integrat de urgență și dezvoltarea de noi structuri în cadrul acestuia.

Beneficiarii eligibili sunt parteneriatele formate din Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitate de lider de parteneriat și inspectoratele județene pentru situații de urgență din fiecare regiune, Serviciile de Ambulanță Județene, autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice cu atribuții în domeniul căutării-salvării de persoane în zone montane.

Valoarea totală a contractelor este de 558.903.141,45 lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate