Am văzut și jurnaliști fericiți – Ionuț Corfu de la TVM Neamț

2

În timp ce majoritatea jurnaliștilor din Neamț se plâng de puținii bani alocați în bugetele de reclamă ale primăriilor, alții s-au adaptat și câștigă bani publici frumoși din vândut diverse chestii. Unul dintre aceștia este Ionuț Corfu de la TVM Neamț care nu a stat în baza banilor din publicitate, ci s-a orientat spre alt fel de bani publici și a pus mâna și a muncit cinstit, livrând zeci de lucruri. Ca studiu de caz despre succesul în afaceri al unui jurnalist nemțean, am luat primăria Roznov și am găsit prima oară o factură a firmei acestui jurnalist în valoare de 4.800 lei din care reiese că a vândut primăriei vreo 15 chestii, printre care elastice pentru bani, capse, tușuri, etc.

Desigur că oamenii răi ar putea să se gândească că este o factură fictivă, dar nu credem așa ceva, iar oricine vrea să verifice o poate face foarte simplu. Cele 15 articole facturate sunt livrate prin poștă, iar orice serviciu de curierat are evidențe pentru tot ce a transportat. În cel mai rău caz s-ar putea descoperi că produsele nu au trecut pe la firma care a facturat, ci au fost livrate direct de la distribuitor, dar nu este nimic ilegal. Omul a fost deștept și a făcut banii din pix, dacă e așa.

Dar dintr-o singură factură nu ne putem pronunța asupra succesului în afaceri pe bani publici al domnului Ionuț Corfu, așa că vă prezentăm a doua factură de 3.800 lei către aceeași primărie, pentru că am spus că azi vorbim doar de o primărie.

Desigur că odată ce îți intri în mână cu vânzările și clientul este mulțumit, începe să meargă treaba și valoarea facturilor să crească la 9.100 lei, de exemplu. Abia la astfel de sume poți spune că ai succes în afaceri.

Din câte se pare, aceste achiziții nu au fost făcute pe SEAP, ci au fost achiziții directe, ceea ce crește și mai mult valoarea de om de afaceri a domnului Ionuț Corfu. Pentru vânzări directe trebuie să fii un bun negociator, să știi marketing, să ofertezi mai bine decât alții. Trebuie să ai abilități deosebite.

Așadar, jurnaliștii care se plâng că o duc greu, de fapt nu vor să muncească sau nu-i duce capul, iar asta se vede prin comparație cu activitatea jurnalistului Ionuț Corfu care a reușit în doar o lună să vândă zeci de produse de aproape 20.000 lei unei singure primării, și mai sunt și altele care arată cum un singur jurnalist, cu o firmă fără niciun angajat, poate avea succes în afaceri. Totul se face doar prin muncă.

În decursul timpului am criticat unele aspecte la activitatea domnului Ionuț Corfu și chiar nu ne înțelegem, dar de data aceasta nu putem să nu fim obiectivi și să nu apreciem exemplul său de succes în afaceri. Oricine ar putea face ca el. Oricine poate merge corect să oferteze și să vândă de zeci de mii de lei produse unei primării, doar că nu oricine are intuiția, abilitățile și dorința de a face bani prin muncă cinstită ca domnul Ionuț. Un adevărat exemplu pentru jurnaliștii care se plâng că o duc greu.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. cetatean spune

    nici acum un top de indigo nu e 100 lei… si il vindeau atunci cu 250 ….. frumois…

  2. Marina Popovici spune

    Cand va da socoteală primăria Roznov si nu numai ea pentru preturi duble si chiar triple pentru astfel de achizitii Dar ce conteaza? Bine ca sunt proști in tara asta care platesc impzite ca să traiasca astfel de capuse.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate