Alumni Colegiul Național „Petru-Rareș” organizează a III-a ediției a Balului Excelenței

0

Alumni Colegiul Național „Petru Rareș” Piatra-Neamț organizează în acest an, pe 29 noiembrie, a III-a ediției a Balului Excelenței, acțiune care a reușit încă de la lansarea din 2017 să construiască un nou și provocator standard pentru colectarea de fonduri și promovarea cultului performanței.

Colegiul Național „Petru Rareș” Piatra-Neamț – 150 de ani de tradiție și performanță în învățământul românesc

Balul se constituie de această dată într-o încheiere rafinată a săptămânii dedicate împlinirii a 150 de ani de atestare documentară a școlii noastre. Suntem pregătiți să întâmpinăm absolvenții și prietenii cu un program inedit, generos și plin de surprize, împreună cu cei doi amfitrioni de elită ai serii, Cristian Grețcu și Florin Constantin. 

Încheiem un an în care suntem mândri că am finalizat și pus la dispoziția conducerii colegiului Proiectul tehnic de renovare a clădirii vechi, istorice, realizat conform standardelor unei clădiri monument istoric categoria B. Proiectul, oferit în dar din partea Alumni, are ca autor un absolvent al liceului din promoția 1955 și se află în acest moment, după obținerea autorizației de construire, pe traseul de căutare a finanțării. Devizul estimativ se ridică la aproximativ 800 mii de euro.

Sperăm ca această emblemă a orașului și punct de referință al atâtor absolvenți care fac cinste orașului, județului și României nu va fi ignorată de factorii decizionali.

De asemenea, am făcut eforturi pentru a mobiliza resurse financiare suplimentare care să vină atât în sprijinul acțiunilor comune din săptămâna 25-30 noiembrie a.c. (cunoscute publicului din proiectul de program dat publicității), cât și al altor evenimente-surpriză la care lucrează Alumni. Facem o reverență în fața generoșilor finanțatori – toți cu marca „Petru Rareș” – care au ales și aleg să sprijine sărbătoarea prin intermediul asociației. Vom avea grijă să fie prezentați cum se cuvine.

În acest context sărbătoresc, ne revine bucuria de a-i felicita pe toți cei implicați în pregătirea, organizarea și desfășurarea întrecerii de înaltă consistență științifică, recent încheiate, Olimpiada Internațională de Astronomie. S-a reușit astfel o fericită îmbinare între ambiția, tradiția și aprecierea performanțelor școlare în acest domeniu strânse în dreptul Colegiului Național „Petru Rareș”.

Adăugând emoția națională produsă de recunoașterea acordată Colegiului prin conferirea Crucii Casei Regale a României, vă invităm să faceți parte din sărbătoarea noastră!

sursa foto: Colegiul Național „Petru Rareș”

Absolvenții și prietenii colegiului au la dispoziție numărul de telefon 0722.660.100. Pentru propuneri scrise aveți la dispoziție adresa de mail [email protected] .

  • Informații furnizate de Alex Filimon, vicepreședinte Alumni Colegiul Național „Petru Rareș” Piatra-Neamț 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate