Alegem magazinele Second Hand de voie sau de nevoie?

4

Una dintre puţinele afaceri profitabile pe timp de criză este afacerea magazinelor cu îmbrăcăminte second-hand. Oraşul Piatra  Neamţ are câteva zeci de magazine de acest fel, majoritatea deschise în ultimii doi ani, situate pe arterele principale, dar şi în zonele de cartier. Majoritatea comercianţilor importă îmbrăcămintea din Anglia, Elveţia, Germania şi obţin un profit considerabil în contextul în care există magazine în care un kilogram de haine SH depăşeşte suma de 100 de RON.

Daca magazinele centrale sunt mai mult goale, magazinele cu îmbrăcăminte SH sunt arhipline, mai ales în perioada în care se primeşte „marfă nouă”.  În ultima vreme se comercializează, pe lângă îmbrăcăminte, şi bijuterii,  încălţăminte, jucării, aparate de uz casnic etc.

Lipsa de putere financiară a românilor determină achiziţionarea produselor la mâna a doua  şi aici includem şi autoturisme, computere, chiar şi mobilier. Oamenii sunt atraşi de preţurile mici şi de calitatea cât de cât acceptabilă a produselor. Magazinele SH sunt avantajate şi de faptul că acestea comercializează produse pentru toate vârstele, fiind preferate în mod special de pensionari şi persoane mai nevoiaşe. Mulţi dintre cei care preferă magazinele SH sunt motivaţi şi de reducerile practicate de comercianţi, unele dintre ele semnificative, reducând cu mult preţul original al produsului.

Un alt motiv pentru care sunt preferate magazinele second hand este acela că majoritatea hainelor comercializate sunt „de firmă”, şi aici amintim de mărci precum Nike, Adidas, Kappa, Killtec, Gap, H&M, S.Oliver, Diesel, TCM şamd., care, comparativ cu preţurile de la reprezentanţele acestor mărci, au un preţ de până la 10 ori mai mic. Majoritatea preferă să cumpere produse, deşi uzate, dar din materiale de calitate, rezistente, decât hainele de proastă calitate din magazinele obişnuite, produse în China sau Turcia.

Comerţul cu îmbrăcăminte Second Hand a invadat şi Internetul, existând sute, chiar mii de site-uri româneşti care se ocupă cu astfel de activităţi. Clientul alege produsele şi în scurt timp primeşte coletul prin poştă cu plata ramburs.

Acestea fiind spuse, vă adresăm câteva sfaturi în cazul în care obişnuiţi să achiziţionaţi produse SH. Este recomandabil să evitaţi târgurile în aer liber şi să achiziţionaţi produsele numai din magazine destinate special comercializării produselor SH. De asemenea, evitaţi achiziţionarea lenjeriei intime, costumelor de baie, lenjeriilor de pat, hăinuţelor de corp pentru bebeluşi etc. Bebeluşii sunt cei mai sensibili la microbi şi contractarea bolilor. Dacă nu sunt suficient de bine dezinfectate hainele, acestea pot provoca boli de piele. Hainele cumpărate trebuie să fie bine spălate, la temperaturi înalte, înainte de a fi purtate pentru a evita incidente neplăcute. În cazul în care aveţi dubii de orice natură puteţi cere certificatul de dezinfecţie a hainelor. Orice magazin autorizat trebuie să dispună de aşa ceva.

M.I.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
4 Comentarii
  1. dana spune

    1. Din ce magazin este facuta poza? Arata bine si are multa marfa. O adresa?

    2. Unde sunt in Piatra Neamt magazine second hand cu pret mai mare per kg, dar produse mai bune?

    Astept raspuns.

  2. violina paduraru spune

    da alegem aceste magazine de NEVOIE nu toata lumea poate sa si permita haine noi de firma

  3. vip spune

    nu-mi plac astfel de magazine,sunt toate vechiturile aduse,daca intri intr-un magazin SH de la usa se simte mirosul de haine vechi si imputite.

  4. Doina spune

    Sunt foarte entuziasmata de acest fel de magazine care este o solutie pentru aceste timpuri in care traim,tocmai de aceea si eu sper sa pot sa imi deschid intr-o zi un astfel de magazin!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate