Alarmă falsă de incendiu în municipiul Piatra Neamţ (24.08.2011)

0

La ora 23.30, Detaşamentul de Pompieri Piatra Neamţ a fost alertat ca urmare a unui apel, primit prin intermediul Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112, care anunţa producerea unui incendiu la o locuinţă cu etaj de pe strada Horia din municipiul Piatra Neamţ. Apelantul a precizat că domiciliază în apropierea locuinţei care ar fi cuprinsă de flăcări şi există posibilitatea ca în interior să existe persoane. De asemenea, a precizat că în apropiere este şi o reţea de distribuţie a gazului metan. Subofiţerul operativ principal din cadrul Dispeceratului a alertat forţele şi a trimis la faţa locului două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi ambulanţa SMURD.
După alertarea forţelor şi luarea măsurilor de getionare a situaţiei de urgenţă sesizate, subofiţerul din Dispecerat l-a sunat pe apelant solicitând date suplimentare despre eveniment, moment în care acesta a răspuns că nu are cunoştinţă despre producerea unui incendiu în zonă, precizând că este posibil ca unul dintre copiii lui să fi făcut o glumă.

Reamintim faptul că, în conformitate cu articolul 32 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 34 din 19 martie 2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă, alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1000 lei.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate