Senatorul PSD de Neamț Adrian Păduraru cere adevărul despre datoriile lăsate de fosta guvernare

Senatorul PSD de Neamț Adrian Păduraru cere prezentarea publică a datoriilor, facturilor neachitate și obligațiilor amânate de fosta guvernare, înainte de rectificarea bugetară. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, parlamentarul își exprimă susținerea pentru Guvernul condus de premierul Luca Niculescu și solicită explicații celor care au administrat anterior finanțele țării.
„Susțin Guvernul condus de premierul Luca Niculescu și am încredere în eforturile sale de a îndrepta lucrurile”, afirmă Adrian Păduraru. Senatorul consideră că actuala echipă guvernamentală trebuie să pornească de la o situație completă și corectă a obligațiilor statului.
În mesajul său, parlamentarul critică modul în care fosta conducere a prezentat rezultatele măsurilor bugetare. El susține că românilor li s-au cerut sacrificii în numele reformei și al disciplinei financiare, iar acum aceștia trebuie să afle ce efecte au avut măsurile și ce sume au rămas de achitat.
„Cei care au prezentat public o imagine cosmetizată a finanțelor țării trebuie să dea explicații. Ce plăți au amânat? Ce obligații au lăsat în afara bilanțurilor prezentate românilor? Pe ce cifre s-au bazat când anunțau rezultatele «reformei»?”, întreabă senatorul.
Păduraru leagă solicitarea de transparență de pregătirea rectificării bugetare. În viziunea sa, responsabilitatea pentru deciziile anterioare aparține celor care le-au luat, iar actualul Guvern are nevoie de toate datele pentru a putea găsi soluții.
„Masca reformatorilor de ieri a căzut. Românii merită adevărul”, încheie parlamentarul de Neamț.