Adrian Niță și membrii echipei PSD, pentru Piatra-Neamț. Astăzi: Profesorul Ovidiu Țoc, un om al sportului

0
Adrian Niță și Ovidiu Țoc

Adrian Niță este candidatul PSD pentru funcția de primar al municipiului Piatra-Neamț. Zilele trecute și-a depus demisia din funcția de prefect de Neamț pentru a se dedicat în totalitate cursei electorale, întâlnirilor cu pietrenii și platformei program. Cum niciun lucru bun nu se poate face de unul singur, și-a construit o echipă formată din oameni care au competențele necesare să vindece „rănile” orașului și să se orienteze spre nevoile reale ale cetățenilor.

Astăzi este vorba despre Ovidiu Țoc, unul dintre oamenii alături de care Adrian Niță vrea să reînvie sportul la Piatra-Neamț, atât în rândul amatorilor, cât și în rândul profesioniștilor, mai ales că orașul nostru a fost, pe vremuri, un exemplu de excelență în sport. Cu oamenii potriviți la locul potrivit, Piatra-Neamț poate redeveni o pepinieră de campioni în multiple domenii sportive.

Iată ce spune Adrian Niță despre profesorul Ovidiu Țoc:

Pentru a ne mândri din nou cu orașul nostru și pentru a contribui la dezvoltarea administrației din Piatra-Neamț, mă prezint însoțit de o echipă de profesioniști dedicați și onești, fiecare cu expertiză recunoscută în domeniul său de activitate. Ne unește devotamentul comun pentru orașul nostru.

Astăzi, doresc să-l evidențiez pe Ovidiu Țoc, un respectat profesor și antrenor de handbal, cunoscut pentru dedicarea sa în formarea tinerelor talente.

Profesorul Țoc, fost director al LPS Piatra-Neamț, este o figură emblematică în sportul local, continuând tradiția familială de excelență inițiată de tatăl său, regretatul profesor emerit Ovidiu Țoc. Acesta din urmă, o personalitate marcantă în handbal, a fost onorat postmortem cu titlul de „cetățean de onoare” de către Consiliul Local Piatra-Neamț în 2009, ca recunoaștere a contribuțiilor sale remarcabile.

Moștenind de la tatăl său disciplina, seriozitatea și respectul pentru comunitate, Ovidiu Țoc Jr. a demonstrat aceleași calități în calitate de educator și antrenor.

Sub îndrumarea sa, numeroși elevi au obținut performanțe notabile în handbal, aducând respect și recunoaștere orașului nostru.

Sunt recunoscător pentru susținerea și implicarea sa în promovarea sportului și a performanței în rândul tinerilor din Piatra-Neamț.

Convins de valoarea muncii sale, cred cu tărie că, împreună și cu ajutorul PSD, un partid care se află și se va afla în continuare la guvernare, vom reuși să cultivăm pasiunea pentru sport și să atingem noi niveluri de excelență, măcar la înălțimea celor care erau la Piatra-Neamț în vremurile când sportul era susținut real de autorități și ne mândream cu sportivii din orașul nostru.

a declarat Adrian Niță,
candidatul PSD pentru funcția de primar al municipiului Piatra-Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate