Adrian Niță, Prefectul județului Neamț: „ Îmi doresc din toată inima ca fiecare copil să aibă șansa de a fi școlarizat”

0

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF)* a organizat la Piatra Neamț, a doua conferință a proiectului național „Pactul pentru Tineri”. La această conferință a participat și prefectul județului Neamț, domnul Adrian Niță, care a transmis că și-ar dori din toată inima ca fiecare copil să aibă șansa de a fi școlarizat și a rugat, încă o dată, adulții să fie sprijinul copiilor aflați în situații de risc în ceea ce privește abandonul școlar.

Am avut onoarea de a participa la proiectul „Pactul pentru Tineri – o agendă complexă pentru o societate puternică“, proiect național inițiat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), în parteneriat cu Ministerul Educației, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și UNICEF. Astăzi, una dintre conferințe s-a desfășurat la Piatra-Neamț.

Principalul subiect abordat în cadrul evenimentului vizează abandonul școlar, fenomen destul de des întâlnit mai ales în mediul rural. Întrucât instituțiile implicate în derularea proiectului urmăresc să identifice posibilitățile prin care copiii pot fi aduși în clase, la dezbateri au participat multe cadre didactice.

Încă o dată îi asigur pe toți participanții de la întâlnire de tot respectul meu și întăresc faptul că ceea ce am afirmat la întâlnire – că îmi doresc din toată inima ca fiecare copil să aibă șansa de a fi școlarizat și rugămintea adresată adulților de a-i sprijini pe micuții care riscă să îngroașe statisticile referitoare la abandonul școlar să meargă pe drumul către unitățile de învățământ – nu sunt simple vorbe!

Stimate cadre didactice, fiți cei care dați o șansă copiilor loviți de neșansă! O societate este puternică dacă are un sistem educațional puternic. Și generații bine pregătite!”, a transmis Adrian Niță, Prefectul județului Neamț.

aplicatie android ziar neamt

telegram ziar piatra neamt
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate