Adrian Niță, despre comasarea alegerilor, amendamente, proiecte și soluții pentru Piatra-Neamț (VIDEO)

0

Pe fondul deciziei coaliției PSD-PNL de comasare a alegerilor europarlamentare cu cele locale, prefectul de Neamț și președintele PSD Piatra-Neamț, Adrian Niță, a făcut o serie de precizări. Din punctul său de vedere, faptul că alegerile locale vor avea loc mai devreme oferă o șansă pietrenilor să aleagă mai repede o alternativă mai bună pe care social-democrații o promit pentru municipiul de la poalele Pietricicăi.

Adrian Niță este unul dintre favoriții în cursa internă PSD a candidaturilor la primăria Piatra-Neamț. Organizația nu a stabilit un candidat final, dar o va face în curând. Scopul social-democraților este de a câștiga primăria Piatra-Neamț, pentru a pune punct guvernării de dreapta din ultimii 20 de ani care nu a reușit să ofere pietrenilor un oraș de care să fie mulțumiți cu adevărat. Până și brandul de Perla Moldovei pare că s-a pierdut undeva în negura istoriei.

Adrian Niță a explicat pe larg în cadrul unei emisiuni în ce au constat amendamentele depuse de consilierii locali PSD în ședința în care s-a votat bugetul municipiului Piatra-Neamț pentru 2024. Toate amendamentele au fost respinse în bloc de către majoritatea formată în Consiliul Local în jurul PNL.

Deși nu implicau sume foarte mari, care să destabilizeze bugetul orașului, aceste amendamente propuse de PSD la Piatra-Neamț vizau rezolvarea câtorva probleme de interes pentru cetățeni. Amintim de necesitatea remedierii de urgență a unor probleme de infrastructură în școli, spații de socializare pentru seniori, un orășel al copiilor, zone de agrement pentru tineri, investiții în renovarea piețelor de cartiere care momentan sunt în ruină, amenajarea unor spații care să protejeze de intemperii și să asigure un minim confort cursanților, instructorilor și examinatorilor în zona de așteptare pentru susținerea probei practice de obținere a permisului auto. Aceste amendamente au fost considerate a fi exagerate de către conducerea liberală a primăriei, aceeași conducere care a considerat că nu e exagerat să cumperi stații de autobuze la preț de apartament și grătare în ștrand la preț de garsonieră.

În opinia lui Adrian Niță, proiectele implementate de către actuala administrație au fost realizate haotic. Acesta a mai spus că e convins că cei care conduc astăzi primăria vor pleca acasă după alegeri, iar cei care vor rămâne ulterior pe cap cu aceste culoare de mobilitate, care au ajuns deja la o cofinanțare record, vor trebui să găsească soluții de remediere. E timpul ca cineva să se gândească și la cetățeni, nu doar la absorbit ineficient și inutil bani europeni pe proiecte care nu ajută cu nimic un oraș deja aflat în declin demografic.

În final, prefectul Adrian Niță a agreat ideea unei emisiuni-dezbatere cu Andrei Carabelea. Bineînțeles, rămâne de văzut dacă și primarul va accepta această provocare.

Vă invităm să urmăriți materialul video de mai jos, pentru mai multe informații pe teme de interes pentru pietreni:

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate